Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | „O să stau singur şi o să mă bucur”. Cum va trăi antrenorul lui CSM Bucureşti tragerea la sorţi pentru Liga Campionilor

EXCLUSIV | „O să stau singur şi o să mă bucur”. Cum va trăi antrenorul lui CSM Bucureşti tragerea la sorţi pentru Liga Campionilor

Handbal

Comentarii

CSM Bucureşti aşteaptă cu sufletul la gură tragerea la sorţi pentru Liga Campionilor la handbal feminin. „Tigroaicele” îşi află adversarele din sezonul viitor, în această seară, de la ora 19:00, pe site-ul EHF.

Deşi a terminat pe locul 2 Liga Naţională de handbal feminin în urma deciziei FRH, CSM Bucureşti a primit un wild card din partea forului european pentru a evolua în următorul sezon de Champions League. Câştigătoare ale trofeului în 2016, „tigroaicele” au prins lista scurtă din care mai fac parte Brest, Ferencvaros, ŢSKA Moscova, Bietigheim, Podravka Koprivnica şi Krim Ljubljana.

„Nu aş putea să spun că în viaţa unui antrenor sau a unei echipe nu ai nevoie de o tragere la sorţi cât mai favorabilă şi am trecut prin ambele, am văzut cum este să ai şi ghinionul unei trageri la sorţi proaste, inclusiv cu echipa naţională. 

Nu sunt genul de antrenor care să se gândească foarte mult la asta şi pur şi simplu să înţeleg că e un lucru care nu depinde de mine, astea sunt echipele cu care jucăm, astea sunt echipele pe care trebuie să le batem. 

În acest nou sistem în care sunt două grupe de opt, dacă poţi evita într-o grupă să ai cât mai puţine, atunci este perfect”, a declarat Adrian Vasile pentru Telekom Sport.

Adrian Vasile, antrenorul lui CSM Bucureşti, va privi într-un mod aparte tragerea la sorţi. Echipa sa face parte din urna a treia, alături de ŢSKA, Ferencvaros şi Brest. 

„Singurul protocol pe care îl fac este că o să stau singur în casă şi o să mă bucur de linişte atunci când e tragerea la sorţi. Toate tragerile la sorţi le urmăresc singur.

(Şi au fost de bun augur?)
Nu neapărat toate. Îmi aduc aminte de tragerea la sorţi din 2018, de la European, cu echipa naţională a Muntenegrului, aia nu a fost deloc o tragere la sorţi bună. Noi avem şansa în teren să ne influenţăm rezultatul şi destinul aşa că dacă suntem sănătoşi şi totul decurge normal avem tot ce ne trebuie”
, a adăugat antrenorul lui CSM Bucureşti.

Afla mai multe despre: csm bucurestiliga campionilor. 

viewscnt
Articole similare