Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Plecare de ultimă oră de la FCSB. Decizie drastică luată de Becali. Fotbalistul a semnat deja cu o altă echipă din play-off

EXCLUSIV | Plecare de ultimă oră de la FCSB. Decizie drastică luată de Becali. Fotbalistul a semnat deja cu o altă echipă din play-offgalerie foto

FCSB

Comentarii

FCSB continuă mutările pe piaţa transferurilor, iar acum Gigi Becali a cedat, sub formă de împrumut, un jucător la FC Botoşani.

FCSB şi FC Botoşani tocmai ce au bătut palma pentru transferul lui Malcom Edjouma. Mijlocaşul de 25 de ani va juca pentru vicecampioana României, în timp ce Becali şi Iftime au mai rezolvat şi situaţia lui Denis Haruţ.

Din informaţiile Telekom Sport, fundaşul de 22 va reveni la FC Botoşani, unde va evolua sub formă de împrumut până la finalul acestui sezon. Denis Haruţ nu mai prinde minute în tricoul roş-albaştrilor, astfel că fosta sa echipă vrea acum să-i dea o mână de ajutor şi îl împrumută până la finalul actualei stagiuni.

Venit de la FC Botoşani în urmă cu un an, Haruţ a bifat doar 736 de minute în cele 13 meciuri jucate în acest sezon pentru FCSB, în toate competiţiile, iar cota sa de piaţă a scăzut la un milion de euro, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com.

Haruţ, dorit insistent de FC Botoşani

De altfel, Valeriu Iftime şi-a manifestat interesul pentru Haruţ încă de la începutul lunii ianuarie, însă Gigi Becali nici n-a vrut să audă atunci de o eventuală plecare a fundaşului dreapta.

"Cum să-l dau pe Haruţ la Botoşani? Haruţ nu e de vânzare, e băiatul meu, e tânăr, are valoare, va juca, nici nu se pune problema să-l dăm, nu e de vânzare. E posibil ca Haruţ să joace fundaş central, nu ştiu, nu pot să vorbesc despre asta, dar pot să vă spun doar că nu e de vânzare" , spunea Becali, în urmă cu o lună.

  • 660 de mii de euro a plătit Gigi Becali, în februarie 2021, pentru aducerea lui Denis Haruţ de la FC Botoşani
  • FC Botoşani este pe locul 4 în Liga I, cu 38 de puncte obţinute în 23 de etape disputate

Afla mai multe despre: fcsbsteauabecali 

viewscnt
Articole similare