Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Srdjan Luchin ne dezvăluie ce părere au sârbii despre meciul cu România

EXCLUSIV | Srdjan Luchin ne dezvăluie ce părere au sârbii despre meciul cu România

Echipa națională

Comentarii

Srdjan Luchin, jucător cu origini sârbeşti, spune că România a avut ghionion la tragerea la sorţi pentru grupele Ligii Naţiunilor. ”Tricolorii” au fost repartizaţi într-o grupă din care mai fac parte Serbia, Muntenegru şi Lituania.

Fundaşul lui CFR Cluj este de părere că România are o misiune extrem de grea în grupele Ligii Naţiunilor. Luchin, care are origini sârbeşti, susţine că Serbia este favorită la câştigarea grupei, mai ales că şi-a demonstrat valoarea în preliminariile CM 2018. Jucătorul în vârstă de 31 de ani susţine că sârbii şi-au format o naţională foarte puternică şi unită.

”Am citit tot felul de comentarii legate de aceste trageri, de grupa noastră, cred că Serbia este principala favorită a grupei. Este singura din grupă care, practic, este calificată la CM, calificată de pe primul loc. Nici măcar nu au jucat barajul, calificată dintr-o grupă grea, cu Ţara Galilor, Austria, Irlanda, echipă bună. Dacă în anii trecuţi, eu mă mai uitam la fotbalul din Serbia, dacă în anii trecuţi poate avea nume ca jucători, aveau jucători care jucau la cluburi foarte mari din Europa, aveau nume dar nu aveau echipă, de data aceasta au şi nume, dar au şi echipă. Au un joc mult mai legat şi, drept dovadă, s-a văzut prin rezultatele care le-au avut şi prin calificarea la CM 2018”, a declarat Luchin pentru Telekom Sport.

Luchin susţine că a citat şi impresiile sârbilor despre grupa în care au picat. Fundaşul lui CFR Cluj spune că Serbia se consideră favorită, dar iau în calcul şi varianta unei surprize. În schimb, Luchin consideră că avem un mare avantaj cu Muntenegru, deoarece am jucat contra lor în preliminariile pentru CM 2018:

”Am citit un pic. Au spus că sunt favoriţi şi au ca obiectiv câştigarea grupei, dar sunt un pic temători. Au spus că nu pot să subestimeze naţionala noastră sau naţionala Muntenegrului, pentru că sunt două echipe bune, care într-o zi bună pot pune probleme oricărei echipe. Ţin cu România, clar. Sunt român, cu România şi cred că conteaza foarte mult - cu Muntenegru ne-am duelat în aceste preliminarii - conteaza foarte mult. Cred că nu sunt o echipă de neînvins. Conteaza foarte mult maniera cu care vom aborda aceste meciuri şi eu am incredere că selecţionerul Contra a schimbat mentalitatea şi s-a văzut în ultimele jocuri agresivitatea jucătorilor noştri şi devotamentul cu care vin la echipa naţională. Cred că lucrul ăsta o să fie un atuu pentru noi”, a mai spus Luchin.

Afla mai multe despre: srdjan luchincfr clujromaniaserbialiga natiunilor 

viewscnt
Articole similare