Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Explicaţiile selecţionerului Apjok, după umilinţa suferită de România în faţa Scoţiei: "Jucătorii trebuie să fie mai profesionişti"

Explicaţiile selecţionerului Apjok, după umilinţa suferită de România în faţa Scoţiei: "Jucătorii trebuie să fie mai profesionişti"

Rugby

Comentarii

Selecţionerul naţionalei de rugby a României, Eugen Apjok, a oferit explicaţii după înfrângerea drastică suferită de "Stejari", 0-84, sâmbătă seara, în Grupa B, în faţa Scoţiei, la Cupa Mondială din Franţa.

România a avut un turneu catastrofal în Franţa, pierzând cu 82-8 cu Irlanda, 76-0 cu Africa de Sud şi 84-0 în faţa Scoţiei.

"În primul rând, trebuie să învăţăm multe lucruri din cele trei jocuri pe care le-am disputat până acum. Jucătorii trebuie să fie mai profesionişti, trebuie neapărat să-şi îmbunătăţească şi condiţia fizică. Dacă se va întâmpla asta, va creşte şi nivelul părţii tehnice. În partida cu Scoţia, cred că am fost în joc în primele 20-25 de minute, dar după cartonaşele galbene primite, ne-a fost mai greu să revenim şi am început să obosim", a spus Apjok.

"A fost un meci greu. Am făcut tot posibilul în primele 20 de minute. Apoi am început să obosim, am făcut prea multe greşeli şi am primit cartonaşe galbene. A fost foarte greu pentru echipă să joace cu 12 oameni. A fost o onoare pentru noi să jucăm împotriva celor mai bune naţionale ale momentului. Vom încerca să facem maxim în ultimul meci, cel cu Tonga" , a spus şi Adrian Motoc.

România va disputa ultimul meci de la CM 2023 pe data de 8 octombrie, la Lille.

Afla mai multe despre: rugby 

viewscnt
Articole similare