Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Flavius Stoican pleacă de la Dinamo! Mureşan i-a acceptat demisia. "Câinii" au bătut palma cu noul antrenor

Flavius Stoican pleacă de la Dinamo! Mureşan i-a acceptat demisia. "Câinii" au bătut palma cu noul antrenor
Comentarii

Flavius Stoican (45 de ani) va pleca, în cele din urmă, de la Dinamo, chiar dacă jucătorii au intervenit pentru a fi păstrat pe banca tehnică. Iuliu Mureşan i-a acceptat demisia lui Stoican, omul pe care l-a adus în locul lui Mircea Rednic pentru a redresa "corabia" din Ştefan cel Mare.

Flavius Stoican pleacă de la Dinamo! Mureşan i-a acceptat demisia. "Câinii" au bătut palma cu noul antrenor

După ce, în primă fază, jucătorii au intervenit pentru Flavius Stoican şi au solicitat să fie păstrat când şi-a dat prima dată demisia, acum antrenorul şi-a depus din nou mandatul către conducere, scrie gsp.ro, care susţine că Iuliu Mureşan i-a acceptat demisia lui Stoican.

Asta deşi iniţial refuzase, mai scrie sursa citată, care mai anunţă că Duşan Uhrin Jr. va fi noul antrenor al lui Dinamo. Se pare că DDB a câştigat lupta internă şi l-au readus pe Uhrin, deşi Iuliu Mureşan îl dorea pe Vasile Miriuţă.

Fanii îl voiau plecat pe Stoican, jucătorii i-au ţinut partea

Iuliu Mureşan a mers, marţi, la baza de pregătire de la Săftica, iar în urma discuţiei cu Torje, Răuţă şi Matei, reprezentanţii fotbaliştilor, a luat decizia de a-l păstra pe Flavius Stoican şi la meciul cu Rapid.

Decizia schimbării antrenorului a venit din partea reprezentanţilor DDB, însă fotbaliştii dinamovişti le-au explicat acestora că o eventuală modificare pe banca tehnică n-ar fi benefică pentru evoluţiile următoare.

Cum Uhrin era marele favorit să preia echipa, iar din lotul lui Dinamo pregătit de antrenorul ceh în urmă cu un an au mai rămas doar trei jucători, o eventuală demitere a lui Flavius Stoican ar fi stricat toate planurile tactice chiar înaintea unei partide extrem de importante cu Rapid. Astfel, antrenorul de 45 de ani va mai sta pe banca lui Dinamo cel puţin până la partida cu giuleştenii, programată duminică.

Afla mai multe despre: flavius stoicandinamoantrenordusan uhrin 

viewscnt
Articole similare