Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Florin Prunea nu-l menajează pe Mihai Stoichiţă: ”Trebuia dat afară” / ”Hagi să nu uite ce i-au făcut lui Ianis”

Florin Prunea nu-l menajează pe Mihai Stoichiţă: ”Trebuia dat afară” / ”Hagi să nu uite ce i-au făcut lui Ianis”

Fotbal

Comentarii

Fostul internaţional Florin Prunea (54 de ani) consideră că, în urma dezvăluirilor făcute de Cătălin Cîrjan, din urmă cu câteva zile, o federaţie serioasă l-ar fi demis pe directorul tehnic Mihai Stoichiţă (68 de ani) în secunda următoare.

Cătălin Cîrjan a vorbit despre tratamentul pe care tinerii jucători români îl suportă la loturile naţionale de juniori, din cauza antrenorilor federali, dar şi a directorului tehnic Mihai Stoichiţă.

Cel din urmă este acuzat că dictează schimbările la diverse echipe naţionale de juniori şi nicio mişcare nu se întâmplă fără aprobarea sa.

Florin Prunea l-ar fi dat afară pe Mihai Stoichiţă

Florin Prunea consideră că FRF cunoaşte foarte bine situaţia lui Mihai Stoichiţă, însă nu va lua nicio măsură împotriva sa, deoarece tehnicianul este bine plasat ”în sistem”.

În acelaşi timp, fostul portar al naţionalei l-a sfătuit pe Gică Hagi să nu se mai grăbească cu criticile asupra lui Cătălin Cîrjan, deoarece şi fiul său, Ianis, ar fi beneficiat de acelaşi tratament, în urmă cu mai mulţi ani, când era obligat să care sacii cu mingi.

În secunda următoare, o Federaţie serioasă îl chema (n.r. - pe Stoichiţă): «Mulţumim frumos pentru ce ai făcut pentru noi. La revedere!»

Uite că acum vin jucătorii şi vorbesc. Referitor la copiii ăştia, fraţii Cîrjan, lumea poate nu ştie, dar părinţii lor au vândut tot din casă pentru a merge cu copiii afară. Cred că trebuie mai mult respect din partea tuturor.

Cred că Gică Hagi s-a grăbit când a spus să nu mai vorbim despre ei. Nu cred că trebuie să judece Gică Hagi. Hagi să nu uite când şi-au bătut joc de copilul lui, când a fost pus să care haine (n.r. - legat de episodul cu Zoltan Kovacs de la naţionala U17).

Problemele sunt foarte grave. Nu se poate schimba nimic, acolo este un sistem atât de bine pus la punct şi sunt atât de bine legaţi între ei cu toate tâmpeniile făcute, încât dacă unul dintre ei vorbeşte, pică totul ca un domino.

Stoichiţă este puternic pentru că ştie foarte multe. Are legătură cu politicul, este omul cu relaţiile interumane”, a declarat Florin Prunea.

Florin Prunea: ”E bine că s-a spart buboiul ăsta”

Florin Prunea a reamintit faptul că foarte mulţi jucători care termină junioratul decid să se retragă din fotbal, deoarece se satură să fie martorii unui sistem în care titularii nu sunt decişi pe merite.

De asemenea, acesta nu înţelege cum jucători care sunt rezerve la echipele lor de club vin şi joacă titulari la naţionalele de juniori ale României.

Ştiu jucători care atunci când au terminat junioratul nu au mai jucat niciunde, deşi au peste 50 şi ceva de selecţii la naţionale. Nu au nicio vină, părinţii lor au cotizat...

Nu e posibil să avem juniori cu 50 de meciuri la echipele naţionale, iar atunci când termină junioratul să dispară din fotbal. Nu este posibil să vină la echipele naţionale de juniori jucători care sunt rezerve la echipele de club, iar cei care sunt titulari să nu fie selecţionaţi.

Noi ştim de lucrurile astea. E bine că s-a spart buboiul ăsta, că iese la suprafaţă puroiul, în unele cazuri e vorba şi de corupţie. O să vedeţi că vor fi din ce în ce mai mulţi care vorbesc. Lucrurile sunt mult mai grave la echipele naţionale de juniori.

Nu cred că va mai fi convocat Cîrjan. Îmi pare rău pentru Emil Săndoi, că este carne de tun. În loc lui n-aş fi comentat. Antrenorii plătesc mereu şi nu e normal, trebuie să facă cei care comit prostiile”, a completat Florin Prunea.

Afla mai multe despre: pruneastoichitahagi 

viewscnt
Articole similare