Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Florinel Coman scapă de Becali şi dă lovitura carierei. Un club de tradiţie din Europa l-a pus pe lista sa incredibilă de transferuri

Florinel Coman scapă de Becali şi dă lovitura carierei. Un club de tradiţie din Europa l-a pus pe lista sa incredibilă de transferuri

FCSB

Comentarii

Palermo sărbătoreşte Crăciunul de pe primul loc în Serie B, însă nu e sigură că va începe noul an din aceeaşi postură.

În acest moment, echipa lui George Puşcaş are doar două puncte peste ocupanta locului secund, Lecce, şi doar trei peste echipa de pe locul al treilea, Brescia. Cum lupta este foarte strânsă în fruntea clasamentului din Serie B, oficialii lui Palermo nu vor să aibă emoţii în lupta pentru promovare şi au conturat o listă de transferuri impresionantă pentru această iarnă.

Noii acţionari ai echipei (DETALII AICI) sunt pregătiţi să scoată sume importante de bani în ianuarie pentru a-i crea antrenorului Roberto Stellone cele mai bune condiţii. Site-ul seriebnews.com a dezvăluit în premieră lista incredibilă de achiziţii pregătită de Palermo.

Iar primul jucător este chiar Florinel Coman. Mijlocaşul celor de la FCSB a marcat şapte goluri şi a oferit cinci pase decisive în cele 21 de meciuri jucate în acest sezon în Liga I. În acest moment, conform site-ului transfermarkt.com, Florinel Coman valorează 1,7 milioane de euro, iar Palermo este pregătită să-i plătească această sumă lui Gigi Becali.

În plus, Coman a fost criticat de patronul roş-albaştrilor după înfrângerea din weekend-ul trecut, scor 0-2, cu liderul CFR Cluj şi, cel mai probabil, o va părăsi pe FCSB în această iarnă: "Nu se poate lua campionatul cu jucători precum Coman. Nu e din tripleta aia ucigătoare de care ziceam eu. Altfel nu se poate lua titlul, dacă nu fac eu ceva. Uite, Man poate juca în meciuri mari, dar Coman nu".

Pe lângă Coman, Palermo vrea şi câţiva jucători din Serie A. Trecut pe la AC Milan, Gianluca Lapadula nu s-a adaptat deloc la Genoa şi este aşteptat în atacul lui Palermo alături de Billy Sharp (Sheffield United) şi de Manuel Pucciarelli (Chievo).

Lista de transferuri a lui Palermo:

Gianluca Lapadula - 6 milioane de euro
Manuel Pucciarelli - 2,3 milioane de euro
Florinel Coman - 1,7 milioane de euro
Billy Sharp - 1 milion de euro
Danilo Soddimo - 700 de mii de euro

Afla mai multe despre: florinel comanfcsbsteaualapadula 

viewscnt
Articole similare