Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Gabi Tamaş, mahmur pe gazon. Ce truc a folosit pentru a fi apt de joc: ”Mai mâncam şi murături, dar nu poţi înainte de meci”

Gabi Tamaş, mahmur pe gazon. Ce truc a folosit pentru a fi apt de joc: ”Mai mâncam şi murături, dar nu poţi înainte de meci”

Fotbal

Comentarii

Gabi Tamaş a povestit cum a fost obligat să joace într-un meci oficial, din Israel, după o seară în care turnase destul de mult alcool.

Fundaşul central ştia că este suspendat pentru meciul echipei sale, Hapoel Haifa, aşa că a decis să iasă în oraş, alături de mai mulţi prieteni.

După ce a consumat cantităţi considerabile de alcool a fost anunţat că, de fapt, nu este suspendat şi poate juca în meciul de a doua zi.

Gabi Tamaş, mahmur pe gazon

În dimineaţa meciului, fotbalistul român şi-a anunţat antrenorul că nu se simte într-o formă sportivă prea bună, fiind ”serios avariat”, însă tehnicianul a insistat ca acesta să joace.

Aşa că nu i-a mai rămas lui Tamaş decât să-şi revină rapid şi să fie gata de meci la ora stabilită. A rezistat doar 45 de minute, apoi a fost schimbat. O experienţă pe care nu şi-ar dori să o repete vreodată.

Toată lumea mi-a spus că sunt suspendat, aşa că am ieşit în oraş cu fanii. Dimineaţa, pe la 9, mă tot suna antrenorul. Eu vedeam că mă sună, mă sună. Eram avariat mai serios şi am închis telefonul.

În bloc cu mine mai stăteau doi colegi şi antrenorul l-a sunat pe unul să-i spună să mă trezească, voia să vorbim. Am vorbit şi mi-a zis: “Nu eşti suspendat, poţi să joci!”. I-am zis: “Domnule antrenor, sunt beat! M-am culcat o oră”. El: “Nu-i nimic. Şi beat joci mai bine!”. I-am zis să mă lase două-trei ore.

Gabi Tamaş: ”Am băut multe lichide”

Dar, uite, am băut multe lichide. După o noapte eşti deshidratat. Am mâncat dulce, am băut lapte. Mai mâncam şi murături, dar nu poţi să mănânci murături în ziua meciului că faci pe tine. Am jucat aşa. Nu m-am simţit rău. 

E vâna asta mincinoasă, că mulţi au mai jucat şi o ştiu. Te ţine vreo 45 de minute, după care cazi. Dar dacă ştii să-ţi dozezi efortul, te ţine tot meciul. Când m-au văzut cei din galerie au început să râdă. Am început şi eu să râd. I-am spus antrenorului: “A fost prima şi ultima oară când fac aşa ceva!”, a povestit Gabi Tamaş, conform gsp.ro.

Afla mai multe despre: gabi tamas 

viewscnt
Articole similare