Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Gabi Tamaş, ONE MAN SHOW la flash interviu: ”Arăt bine, sunt tânăr, nu m-am îngrăşat, poate prind un contract afară!” VIDEO

Gabi Tamaş, ONE MAN SHOW la flash interviu: ”Arăt bine, sunt tânăr, nu m-am îngrăşat, poate prind un contract afară!” VIDEO

FC Voluntari

Comentarii

FC Argeş a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa FC Voluntari, în etapa a XXIV-a a Ligii I.

FC Argeş îşi continuă seria impresionantă şi a câştigat şi pe terenul lui FC Voluntari. Piteştenii au ajuns la 11 meciuri consecutive fără înfrângere. Unicul gol al  meciului a fost marcat de Malele, în minutul 17.

Gabriel Tamaş a intrat pe final şi a revenit astfel în Liga 1. Interesant este că experimentatul fundaş a fost introdus de Bogdan Andone ca atacant: ”Un debut nu tocmai fericit, dar ăsta e fotbalul, ce să facem. Nu e nicio problemă aici la Voluntari. Ce, aţi văzut probleme? A, locul din clasament, dar celelalte două meciuri, cu Viitorul şi cu CFR, în care nu ne dădea nimeni nicio şansă şi am făcut surprize!? Atunci nu mai erau probleme? După înfrângere sunt probleme mereu” a spus Tamaş, la finalul partidei.

Veteranul ilfovenilor a făcut spectacol la primul interviu după revenirea în Liga 1:

În această seară putem spune că eraţi favoriţi pentru că aţi avut mai multe zile la dispoziţie, de exemplu...
Asta e o aberaţie. În Anglia, când se joacă din trei în trei zile, ăia nu sunt obosiţi!?

Dar toţi românii se plâng de ritmul de joc...
Eu nu m-am plâns niciodată şi tot român sunt.

De ce ai ales Voluntari?
Am ţinut legătura cu stafful echipei, a ţinut cont şi nea Andon, care m-a crescut, Bogdan Bălănescu, pe Cernat îl ştiam de mult... aşa că am decis să vin să mai joc în Liga I.

Ce mai poţi oferi fotbalului din Liga I?
Fotbal

Mult fotbal?
Câţiva anişori, nu ştiu câţi.

La ce se joacă acum în Liga I, la câţi ani vrei să te retragi?
Păi poate vreau să prind un contract afară. La asta nu te-ai gândit. Arât bine, sunt tânăr, nu m-am îngrăşat...

Poate să te întorci în Israel?
Chiar acolo mă gândesc.

Stai aici câte luni, poate până la vară??
Sau încă un an... nu ştiu, depinde, vom vedea la vară. Nu îmi place să fac planuri dinainte. Am venit aici, încerc cât pot să ajut echipa să rămână în Liga I, după care vom vedea ce se va întâmpla.

În legătură cu naţionala mai ai vreun plan?
Nu am planuri la naţională, dar cine ştie. Dacă voi juca bine şi voi fi într-o formă bună, poate mă cheamă şi pe mine.

Afla mai multe despre: gabriel tamaş 

viewscnt
Articole similare