Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Gest superb al lui Marcus Rashford. Starul lui Manchester United va lansa o campanie pentru a-i încuraja pe copiii din familiile defavorizate să citească

Gest superb al lui Marcus Rashford. Starul lui Manchester United va lansa o campanie pentru a-i încuraja pe copiii din familiile defavorizate să citească
Comentarii

Atacantul Marcus Rashford va lansa o campanie pentru a-i încuraja pe copiii din familiile defavorizate să citească, la puţin timp după ce a luptat pentru a obţine de la Guvernul britanic mese gratuite în timpul vacanţelor şcolare.

Jucătorul de la Manchester United, în vârstă de 23 ani, s-a născut într-o familie săracă din nordul Angliei. El a explicat că i-ar fi plăcut să citească mai mult când era copil, dar, din cauza bugetului mic, familia sa a preferat să cumpere mâncare în loc de cărţi.

"Doar la 17 ani am început să citesc şi atunci mi s-a schimbat complet mentalitatea, modul de a vedea lucrurile. Au existat momente în care cititul m-ar fi putut ajuta. Vreau ca toţi copiii să beneficieze de această evadare prin cultură, nu doar cei care îşi pot permite", a declarat Rashford.

Peste 380.000 de copii din Regatul Unit nu au avut niciodată o carte, însă Rashford spune că vrea să schimbe acest lucru.

Campania va fi formată pe o parte dintr-un club de lectură alături de editura de cărţi pentru copii Macmillan Children's Books. Marcus Rashford s-a asociat cu editura pentru a-şi crea propria colecţie de cărţi, destinată promovării lecturii şi alfabetizării copiilor din toate mediile socio-economice.

Prima sa lucrare, scrisă în colaborare cu un jurnalist sportiv şi un psiholog, se numeşte "Eşti un campion" şi va fi publicată în mai 2021, fiind destinată copiilor de 11-16 ani.

Afla mai multe despre: manchester united 

viewscnt
Articole similare