Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Gică Hagi, despre descoperirea din lotul Farului: "Sunt fericit că-l avem pe cel mai bun din România, văzut foarte bine de europeni"

Gică Hagi, despre descoperirea din lotul Farului: "Sunt fericit că-l avem pe cel mai bun din România, văzut foarte bine de europeni"

Farul Constanța

Comentarii

Antrenorul Farului Constanţa, Gică Hagi, l-a lăudat pe fundaşul central Virgil Ghiţă, care se află într-un top important în fotbalul european.

Gică Hagi, despre Virgil Ghiţă: "Avem un jucător foarte valoros"

Un raport publicat de Marca, în care au fost analizaţi cei mai buni fundaşi centrali U23 din Europa, a clasat un român pe poziţia a treia. ”Tricolorul” care îşi face apariţia în clasament este Virgil Ghiţă (23 de ani), de la Farul Constanţa, chiar pe podium.

"Sunt fericit că avem fundaşul cel mai bun din România, care a ieşit U23 în Europa. Am văzut statistica şi a fost un sentiment de bucurie şi de mândrie, pentrucă ştiu cât a muncit şi suferit în ultimul an Ghiţă. Bravo lui pentru tot ce a făcut anul trecut şi anul ăsta, pentru că a muncit, a ajuns într-o formă foarte bună. Ne bucurăm să avem cel mai bun fundaş din România, cotat foarte bine, văzut foarte bine de europeni.

Nu e o statistică făcută în România, e făcută de cei de afară. Să fii al treilea în primii 20 din Europa înseamnă că avem un jucător foarte valoros, care e bun şi ne mândrim că e la noi în casă şi că are un sezon foarte bun", a declarat Gică Hagi. 

Luni, de la 17:30, Farul Constanţa primeşte vizita lui FC Argeş, în Liga 1, iar meciul a fost prefaţat de Hagi.

"Sunt trei puncte importante în lupta asta de a rămâne acolo sus. Să încercăm să repetăm evoluţiile foarte bune pe care le-am avut acasă şi spiritul să fie acela de a lua cele trei pct şi să vină victoria. Suntem conectaţi, am încredere că vom face un meci bun şi sper să menţinem linia care e foarte bună în momentul de faţă", a mai spus "Regele".

Afla mai multe despre: gica hagivirgil ghitafarul constantacirgil ghita top europa 

viewscnt
Articole similare