Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ianis Hagi, şanse mici să continue la Rangers! Scoţienii vor să-l vândă pe internaţionalul român

Ianis Hagi, şanse mici să continue la Rangers! Scoţienii vor să-l vândă pe internaţionalul român
Comentarii

Ianis Hagi (24 de ani) este aproape să plece de la Rangers, scriu jurnaliştii din Marea Britanie.

Ianis Hagi, pe picior de plecare de la Rangers

Deşi a revenit după accidentarea care l-a ţinut departe de fotbal mai bine de un an de zile, Ianis Hagi are şanse mici să continue pe Ibrox şi în acest sezon.

Mijlocaşul român a fost folosit pe finalul stagiunii precedente în câteva meciuri, tocmai pentru a se adapta din nou la nivelul primei ligi scoţiene. Totuşi, cei de la Rangers vor să modifice substanţial lotul, nereuşind să-i pună probleme lui Celtic sezonul trecut. Astfel, Ianis Hagi ar fi unul dintre numele care ar putea pleca de la echipă în această perioadă de mercato.

„Există informaţii noi de partea celor de la Rangers. Unele cluburi din Serie A îl urmăresc pe Ianis Hagi.

După experienţa sa la Fiorentina, există o oportunitate de a reveni în Italia. Momentan, sunt doar contacte preliminare, dar să fim cu ochii pe ilustrul fiu care în următoarele zile ar putea să fie în centrul unor evenimente din piaţă”, a declarat jurnalistul Rudy Galetti pentru givemesport.com.

Suma cerută de clubul scoţian se învârte în jurul a 3,5 milioane de euro. Românul a venit în urmă cu trei ani şi jumătate la Rangers, după un transfer de la Genk. 

Ianis Hagi are noi probleme la Rangers! Cum îl va afecta ultima decizie a antrenorului

Cel mai probabil, antrenorul Michael Beale vrea să-l vadă la treabă pe Ianis Hagi în această vară, iar mai apoi să se decidă dacă va conta sau nu pe serviciile sale.

Doar că, presa din Marea Britanie a dezvăluit că Michael Beale vrea să schimbe tactica, iar noul sistem implementat nu îl va avantaja pe Ianis Hagi.

"Este imperativ să precizăm că îndoielile legate de viitorul său nu au legătură cu abilităţile de necontestat ale românului, însă se află în faţa unei concurenţe puternice pentru minute în sezonul următor.

E de aşteptat ca Beale să alinieze formaţia în sistemul 4-3-1-2, aşa cum a făcut-o spre finalul sezonului, iar Rangers dispune de mulţi mijlocaşi ofensivi, cea mai bună poziţie a lui Hagi.

În timp ce calităţile lui Hagi sunt potrivite rolului unui decar în sistemul preferat de Beale, românul ar putea uşor juca numărul 8 în meciurile în care Rangers e de aşteptat să domine. Cu toate astea, lotul este supraîncărcată pe cele două poziţii, iar asta creează o problemă pentru Hagi.

Hagi posedă abilităţile de a concura pentru postul de titular, iar un pre-sezon complet va fi esenţial în acest sens, pentru a-şi construi forma fizică, după ce a ratat aproape un an din cauza accidentării", scriu cei de la rangersreview.co.uk.

Afla mai multe despre: ianis hagirangerstransfer 

viewscnt
Articole similare