Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Încă un fundaş central pentru Ange Postecoglou la Tottenham! Jucătorul şi-a luat adio de la Germania

Încă un fundaş central pentru Ange Postecoglou la Tottenham! Jucătorul şi-a luat adio de la Germania

Premier League

Comentarii

Tottenham Hotspur, echipa la care activează fundaşul român Radu Drăguşin (21 de ani), continuă să aibă mari probleme de lot, din cauza accidentărilor, dar şi din cauza competiţiilor internaţionale.

Aşadar, Yves Bissouma, Pape Sarr şi Heung-Min Son sunt la echipele naţionale pentru Cupa Africii şi Cupa Asiei, în timp ce Ben Davis, Giovani Lo Celso, James Maddison, Ivan Perisic, Manor Solomon şi Alejo Veliz sunt în continuare accidentaţi.

Încă un fundaş central la Tottenham

De asemenea, Cristian Romero şi Micky van de Ven s-au întors recent după accidentări de durată şi nu sunt la capacitate maximă. În plus, Van de Ven a ieşit accidentat de la ultimul meci al celor de la Spurs, de pe Old Trafford, cu United, scor 2-2, şi nu se ştie exact dacă poate duce cu brio următoarele partide.

Cu un lot subţire şi pentru următoarele trei-patru săptămâni, Ange Postecoglou a luat o decizie radicală: a pus mâna pe telefon şi a sunat la Augsburg, acolo unde îl are trimis sub formă de împrumut pe fundaşul central Japhet Tanganga, în vârstă de 24 de ani.

Tottenham l-a trimis la Augsburg, în vară, în ideea în care Tanganga va fi titular incontestabil şi va căpăta experienţă, ca mai apoi să devină om important de lot sau să fie vândut pentru o sumă considerabilă.

Nu avea să fie deloc aşa pentru fostul internaţional englez U21. S-a accidentat înaintea startului în Bundesliga, iar când s-a întors, antrenorul care l-a adus la echipă a fost demis.

Noul antrenor, Jess Thorup, nu l-a considerat niciodată pe Tanganga ca fiind un jucător util obiectivelor sale şi l-a ţinut mereu pe banca de rezerve, cu şanse zero de a juca.

Aşadar, Tottenham îl aduce înapoi pe Japhet Tanganga înapoi la club, însă rămâne de văzut dacă va rămâne să fie dublură pentru fundaşii centrali - chiar şi pentru cei dreapta, unde mai poate juca - sau va fi din nou trimis împrumut.

De când a apărut informaţia că Tanganga se întoarce la Tottenham, mai multe cluburi din Premier League, Championship şi Serie A şi-au manifestat interesul să-l transfere, anunţă presa din Anglia.

Cum n-a jucat nicio secundă pentru Augsburg în acest sezon, Tanganga poate bifa jocuri pentru două echipe până în vară, ceea ce poate fi un avantaj pentru Tottenham, dar şi pentru jucător, care poate merge împrumut, apoi, când nu vor mai exista probleme de lot, iar şansele sale de a juca vor deveni din nou mici.

  • 3.000.000 de euro este cota de piaţă a lui Japhet Tanganga, conform transfermarkt.de.

Afla mai multe despre: japhet tangangaange postecogloutottenham hotspurradu dragusin 

viewscnt
Articole similare