Experiențe împreună.
You are here:

Întâlnirea neaşteptată pe care Florin Tănase a avut-o la o terasă din Bucureşti. De atunci a început să înscrie gol după gol

Întâlnirea neaşteptată pe care Florin Tănase a avut-o la o terasă din Bucureşti. De atunci a început să înscrie gol după gol

Liga 1

Comentarii

Florin Tănase a avut la o terasă din Bucureşti o întâlnire care i-a transformat jocul şi a devenit mult mai incisiv. Marian Savu, fost golgheter în Liga 1, spune că a purtat o discuţie cu mijlocaşul FCSB-ului şi, de atunci, a început să marcheze gol după gol.

Florin Tănase are un sezon de excepţie. Deşi este mijlocaş, a marcat până acum 16 goluri în campionat şi este golgheter în Liga 1. Maria Savu susţine că Tănase a început să înscrie după ce s-a întâlnit întâmplător cu el la o terasă din Bucureşti şi i-a explicat cum ar trebui să devină mai incisiv.

Florin Tănase şi întâlnirea care i-a transformat jocul: ”În etapa următoare a dat gol şi văd că-i merge foarte bine”

Marian Savu a fost unul dintre cei mai talentaţi jucători din anii '90, începutul anilor 2000. A jucat în carieră pentru echipe precum Dinamo, Rapid, FC Naţional sau Progresul şi, în anul 2000, a fost golgheterul Ligii 1. Savu susţine că a încercat să-i transmită lui Florin Tănase câteva dintre secretele unui marcator.

În cadrul emisiunii Look Sport Live, Marian Savu a povestit că s-a întâlnit întâmplător cu Florin Tănase la o terasă din Bucureşti, a purtat o conversaţie cu el şi i-a explicat cum ar trebui să se transforme într-un marcator. Fostul mare atacant susţine că sfaturile sale au fost aplicate şi Florin Tănase a marcat chiar în etapa care a urmat.

”E o chestie mişto, mi-am adus aminte de Florin Tănase. M-am întâlnit odată cu el la o terasă şi i-am spus anumite lucruri. Şi după ce m-am întâlnit cu el la următoarea etapă a dat gol şi văd că-i merge foarte bine. Deci ceea ce i-am spus eu înseamnă că el le-a pus în practică. I-am spus anumite lucruri şi cred că le-a înţeles.

Sigur le-a înţeles, pentru că face ceea ce i-am spus. Şi mă bucur pentru el, pentru că el are calitate. El e şi un jucător plăcut ochiului şi poate mult mai mult”,
a declarat Marian Savu la Look Sport Live.

Florin Tănase speră la un transfer în străinătate. Becali cere 5 milioane de euro

Aflat într-o formă de excepţie, Florin Tănase speră că va reuşi să facă pasul în fotbalul din străinătate. Mijlocaşul de 26 de ani mai are contract până în 2023, dar speră să plece încă din vara care urmează. În această perioadă, Giovanni Becali îi caută echipă, însă principala problemă o reprezintă pretenţiile financiare ale lui Gigi Becali.

Florin Tănase este dorit în MLS, de New York City, dar patronul FCSB a anunţat public că vrea să primească 5 milioane de euro pentru transferul jucătorului. De altfel, Gigi Becali a fost nemulţumit de faptul că Giovanni Becali a declarat că încearcă să găsească o ofertă de 3,5-4 milioane de euro pentru Florin Tănase.

viewscnt
Articole similare
Prima imagine cu Larisa Iordache pe patul de spital. Mesajul trist al gimnastei: "Stiu ca...