Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Ionuţ Lupescu şi-a lansat oficial candidatura la preşedinţia FRF. Mesaje VIDEO de la Mircea Lucescu şi Sir Alex Ferguson

VIDEO | Ionuţ Lupescu şi-a lansat oficial candidatura la preşedinţia FRF. Mesaje VIDEO de la Mircea Lucescu şi Sir Alex Fergusongalerie foto

FRF

Comentarii

Fostul internaţional Ionuţ Lupescu şi-a lansat candidatura la preşedinţia FRF, în prezenţa unui număr impresionat de foşti fotbalişti, mulţi dintre ei din "Generaţia de Aur". De asemenea, fostul manager al lui Manchester United, Sir Alex Ferguson, şi Mircea Lucescu i-au transmis un mesaj video de susţinere.

La lansarea candidaturii lui Ionuţ Lupescu au participat, printre alţii, Gheorghe Hagi, Ciprian Marica, Bogdan Stelea, Dan Petrescu, Florin Răducioiu, Gheorghe Popescu, Tudorel Stoica, Dorin Mateuţ, Florin Prunea, Ioan Andone, Victor Piţurcă, Adrian Ilie, Mircea Sandu, Daniel Pancu, Daniel Niculae, Cristian Chivu, Marius Lăcătuş, Gino Iorgulescu, Ionel Ganea, Basarab Panduru, Răzvan Raţ şi Adrian Iencsi.

În vârstă de 49 de ani, Ionuţ Lupescu a evoluat de 74 de ori pentru naţionala României şi a jucat de-a lungul carierei la echipe precum Dinamo, Bayer Leverkusen, Borussia Monchengladbach, Bursaspor şi Al-Hilal. Lupescu a fost director general în cadrul FRF în perioada 2005-2011, apoi a devenit oficial la UEFA, ocupând funcţie de şef al Comisiei Tehnice.

Alegerile de la FRF vor avea loc la 18 aprilie. Principalul contracandidat al lui Lupescu va fi actualul preşedinte al forului de la Casa Fotbalului, Răzvan Burleanu.

"Faptul că sunteţi aici îmi dă încă o dată dovada că am luat decizia care trebuia. Nu a fost o decizie uşoară, dar discuţiile au început cu mult timp înainte. Când ne-am văzut la Cardiff, ei toţi şi-au spus părerea despre fotbalul românesc. Am decis să fac acest pas pentru că eu cred că se poate face mult mai mult pentru acest fotbal. Am avut privilegiul la UEFA să văd aspectul general al fotbalului european şi mi-am dat seama că este o diferenţă foarte mare între estul Europei şi vestul Europei. Aşadar, trebuie să luăm cele mai bune decizii" , a declarat Ionuţ Lupescu.


Mesajele venite din partea a doi dintre cei mai importanţi antrenori din istoria fotbalului mondial: Sir Alex Ferguson şi Mircea Lucescu

"În primul rând, din partea tuturor antrenorilor din comitetul european, vreau să-ţi mulţumesc pentru munca depusă în toţi aceşti ani, având grijă de noi toţi şi oferindu-ne indicaţii. Apoi, vreau să-ţi urez noroc pentru orice rol vei avea la UEFA şi îţi doresc să fii în vârf pentru că ai jucat la cel mai înalt nivel, iar asta e extrem de important. Experienţa ta va fi întotdeauna utilă.

Voi fi sincer cu tine, ştim cu toţii că vei face o treabă foarte bună pentru că meriţi această şansă (n.r. la FRF), cu toată experienţa de la UEFA şi cea de jucător, să-ţi ajuţi ţara să fie mai bună. Din nou, toţi antrenorii îţi doresc tot ce e mai bun şi îţi mulţumim pentru tot", a fost mesajul lui Alex Ferguson pentru Ionuţ Lupescu.

"Sunt aici pentru că eu ştiu ceea ce a făcut el la UEFA, sunt aici pentru că eu consider că este omul potrivit la locul potrivit. Am avut ocazia să văd cât este de apreciat în fotbalul internaţional de oameni importanţi. Sper să-şi ducă la bun sfârşit acest proiect din fotbalul românesc. Noi toţi cei de aici îl susţinem şi îi dorim să ducă fotbalul românesc pe drumul cel bun. Fotbalul românesc merită aşa ceva. Sunt aici pentru el, el este aici pentru România!" , a declarat Cristian Chivu.

UPDATE | Gică Popescu, Dan Petrescu, Cristi Balaj, Cristi Chivu şi Adrian Ilie vor fi şi ei alături de Ionuţ Lupescu

UPDATE | Hagi, Piţurcă, Lăcătuş, Pancu şi Mulţescu discută înaintea evenimentului

UPDATE | La eveniment au ajuns şi Gheorghe Hagi, Ciprian Marica, Ioan Andone şi Victor Piţurcă

UPDATE | Ionuţ Lupescu face ultimele pregătiri pentru conferinţă


UPDATE | În cadrul conferinţei, vor fi prezentate şi două mesaje video venite din partea lui Mircea Lucescu şi a lui Sir Alex Ferguson


UPDATE | La eveniment a ajuns şi expertul Telekom Sport, Basarab Panduru

UPDATE | Mircea Sandu, Justin Ştefan, secretarul general al LPF, Ionel Ganea şi Bogdan Stelea sunt doar o parte din personalităţile care au ajuns deja la eveniment


Conferinţa de presă organizată cu ocazia lansării candidaturii lui Lupescu va avea loc luni, de la ora 13.00, la Hotel JW Marriot Bucharest Grand Hotel (Calea 13 Septembrie nr. 90, sector 5, Bucureşti), etajul 1, Salonul AB.

Cu această ocazie, Ionuţ Lupescu îşi va prezenta mesajul către membrii afiliaţi ai FRF, programul de candidatură şi va răspunde întrebărilor presei.

Fostul internaţional Ionuţ Lupescu a anunţat că va candida la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, alegerile urmând să aibă loc la 18 aprilie. În prezent, preşedinte al FRF este Răzvan Burleanu, care va candida de asemenea pentru un nou mandat.

În vârstă de 49 de ani, Ionuţ Lupescu a evoluat de 74 de ori pentru naţionala României şi a evoluat de-a lungul carierei la echipe precum Dinamo, Bayer Leverkusen, Borussia Monchengladbach sau Bursaspor.

El a fost director general în cadrul FRF în perioada 2005-2011, apoi a devenit oficial la UEFA.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: ionuţ lupescupresedinte frffederatia romana de fotbal,  

viewscnt
Articole similare