Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Italienii au descoperit "planul" lui Halep! Aşa revine Simona pe primul loc în lume

Italienii au descoperit "planul" lui Halep! Aşa revine Simona pe primul loc în lume

Tenis

Comentarii

Jurnaliştii italieni par convinşi că Simona Halep nu va petrece prea mult timp pe locul 3 WTA şi anunţă că aceasta are toate atuurile pentru a reveni în poziţia de lider mondial, pierdută după eliminarea din optimile Australian Open.

Naomi Osaka şi Petra Kvitova şi-au disputat finala de la Melbourne şi au depăşit-o pe Halep în clasamentul mondial, însă publicaţia Tennis.it notează că Simona ţinteşte o revenire rapidă în top, iar belgianul Thierry Van Cleemput este omul potrivit pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

"Cunoscând determinarea Simonei Halep, dar şi foamea de performanţe a lui Van Cleemput, putem paria că românca va reveni în curând în fruntea clasamentului. Deocamdată, cei doi gândesc pe termen scurt şi mediu, dorindu-se ca sportiva să fie în formă maximă la cele mai importante turnee din februarie, Indian Wells şi Miami", notează tennis.it.

Antrenorul Thierry Van Cleemput a sosit la Bucureşti la începutul acestei săptămâni pentru a discuta cu Simona Halep, locul 3 WTA, despre o posibilă colaborare.

"Nu am început să lucrez cu Simona. Abia am cunoscut-o în Australia şi am stat de vorbă. După cum ştiţi, are nevoie de ajutor, am venit aici şi poate vom colabora. Acum doar vom sta de vorbă şi poate vom încerca. Darren îmi este prieten bun, îl apreciez mult. Urmează să o cunosc mai bine pe Simona, trebuie să-mi formez o parere despre ea. Simona si Darren au avut o experienţă minunată, au avut performanţe uriaşe împreună. Nu ştiu dacă sunt persoana potrivită, vom vedea", a spus Van Cleemput, la sosirea pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

În vârstă de 50 de ani, Thierry Van Cleemput a fost, până de curând, antrenorul lui David Goffin. El l-a pregătit pe numărul 1 belgian din aprilie 2014, jucătorul reuşind să ajungă în Top 10 ATP. El i-a mai pregătit pe Steve Darcis şi Olivier Rochus, iar între 2002 şi 2005 a fost căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a Belgiei.

Simona Halep a încheiat la sfârşitul anului trecut colaborarea cu antrenorul australian Darren Cahill. La Australian Open, Halep a mai colaborat cu Cahill, dar şi cu căpitanul nejucător al echipei României de Fed Cup, Florin Segărceanu.

Afla mai multe despre: halep 

viewscnt
Articole similare