Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Laporta despre venirea lui Xavi: ”Am vorbit cu el. Am o părere foarte bună” Preşedintele Barcelonei aşteaptă o schimbare în jocul echipei sale

Laporta despre venirea lui Xavi: ”Am vorbit cu el. Am o părere foarte bună” Preşedintele Barcelonei aşteaptă o schimbare în jocul echipei sale

FC Barcelona

Comentarii

Joan Laporta a confirmat că Barcelona se gândeşte la numirea lui Xavi Hernandez.

FC Barcelona s-a despărţit de Ronald Koeman, l-a numit pe Sergi Barjuan drept interimar, dar se pregăteşte de numirea lui Xavi Hernandez. Într-o conferinţă de presă, preşedintele Laporta a vorbit despre toate aceste subiecte.

Laporta: ”Am discutat în ultimele luni cu Xavi”

Joan Laporta a vorbit despre numirea lui Sergi Barjuan în calitate de nou antrenor al Barcelonei. Preşedintele catalanilor a confirmat însă că Barca vrea un alt antrenor pe viitor: ”Filosofia sa aparţine unui anumit stil de joc. Ştim că Sergi cunoaşte bine această echipă şi va putea lucra cu ea. Da, căutăm un antrenor, dar nu ne grăbim. Trebuie să recuperăm ideea de fotbal vertical. Este complicat. Într-o situaţie stresantă trebuie să începem să dominăm iar meciurile”

Cel mai probabil, viitorul antrenor al Barcelonei va fi Xavi, iar Joan Laporta a vorbit despre posibilitatea ca legendarul fost jucător spaniol să revină pe Camp Nou: ”Am referinţe foarte bune despre el de la oameni pe care îi cunosc foarte bine în acest domeniu. Vorbesc des cu el. Am o relaţie de prietenie cu Xavi şi am vorbit în aceste luni. Părerea mea despre el este una foarte bună”. Unul dintre apropiaţii lui Laporta, care au vorbit la superlativ de Xavi în ultimele zile este Pep Guardiola.

Totodată, Laporta i-a mulţumit în conferinţa de presă lui Ronald Koeman, fostul tehnician al echipei: ”Îi suntem foarte recunoscători lui Ronald Koeman. Rezultatele au decis, iar situaţia a fost de nesuportat şi ar putea afecta planurile noastre de a ne lupta pentru trofee.” a încheiat Joan Laporta. 

Afla mai multe despre: joan laportaxavisergi barjuanfc barcelona 

viewscnt
Articole similare