Experiențe împreună.
You are here:

LeBron James garantează că nu vor exista mesaje politice pe tricourile sale de joc. NBA revine la Telekom Sport, la finalul lunii

LeBron James garantează că nu vor exista mesaje politice pe tricourile sale de joc. NBA revine la Telekom Sport, la finalul lunii

NBA

Comentarii

LeBron James, starul echipei Los Angeles Lakers şi al campionatului nord-american de baschet (NBA), a anunţat că nu va exista niciun mesaj politic pe tricoul său de joc, la reluarea sezonului, programată pe 30 iulie la complexul Disney World din Orlando (Florida), informează AFP.

"Nu voi avea niciun mesaj pe spatele tricoului meu", a declarat James în cursul unei videoconferinţe de presă. "Îi felicit pe toţi cei care au decis să imprime ceva pe spatele tricourilor lor. Consider însă că este un lucru care nu corespunde cu adevărat misiunii mele, obiectivului meu", a adăugat jucătorul lui Lakers.

Cu ocazia restartului NBA, în "bula" de la Disney World, liga nord-americană a autorizat jucătorii să poarte mesaje dintr-o listă de 30 de sloganuri, precum Black Lives Matter, I Can't Breathe , Justice, Peace, Equality, Freedom sau Anti-Racist.

LeBron James, care a luat deseori poziţie împotriva rasismului şi a utilizării excesive a forţei de către poliţie în Statele Unite, a sugerat că i-ar fi plăcut să aibă un cuvânt de spus în legătură cu aceste mesaje.

"Mi-aş fi dorit să am propriul meu cuvânt de spus în privinţa a ceea ce va fi pus pe spatele tricoului meu. Am avut două sau trei lucruri în mite, însă nu am fost implicat în acest proces, ceea ce este normal. Este cu totul de înţeles", a explicat el.

"Nu trebuie să am ceva pe spatele tricoului meu pentru ca oamenii să înţeleagă misiunea mea sau să ştie cine sunt şi ce fac", a adăugat baschetbalistul.

La fel ca LeBron James, alţi 17 jucători au decis să îşi păstreze numele pe tricourile lor, în timp ce 285 de baschetbalişti au ales mesaje din lista aprobată de NBA şi de sindicatul jucătorilor.

viewscnt
Articole similare