Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Legenda fotbalului mondial care-şi scoate pălăria în faţa lui Wenger: ”A fost ca un tată pentru mine”

Legenda fotbalului mondial care-şi scoate pălăria în faţa lui Wenger: ”A fost ca un tată pentru mine”

Campionate

Comentarii

Fostul international liberian George Weah, care săptămâna viitoare ar putea fi ales preşedintele Liberiei, a declarat că pentru el Arsene Wenger, cel care l-a antrenat la AS Monaco în urmă cu aproape trei decenii, i-a fost ca un tată şi i-a arătat afecţiune în perioada de vârf a rasismului, informează The Guardian.

“Când am început să joc fotbal, nu mă gândeam că voi câştiga Balonul de Aur şi voi deveni cel mai bun fotbalist din lume. Pur şi simplu iubeam fotbalul şi munceam mult. În fiecare zi. Preferam să mă antrenez decât să mănânc sau să dorm. Când m-am mutat la Monte Carlo (pentru a  evolua la AS Monaco) în primele şase luni nu am jucat. Dar eram hotărât să îmi arăt talentul, să le demonstrez celor de acasă, care au crezut că venirea mea în Europa este pierdere de timp, că sunt un jucător bun”, a spus Weah.

George Weah a precizat că Wenger l-a susţinut ca un tată la AS Monaco. “El a fost ca un tată pentru mine şi m-a considerat fiul său. Aces om mi-a arătat afecţiune, în perioada de vârf a rasismului. Voia să fiu pe teren în fiecare zi. Într-o zi, eram obosit de atâtea antrenamente şi i-am spus că mă doare capul. Mi-a spus: ‘George, ştiu că este greu, dar trebuie să munceşti mult. Cred că prin talentul tău poţi deveni unul dintre cei mai buni fotbalişti din lume’. L-am ascultat şi am continuat să muncesc”, a explicat fostul fotbalist.

Weah a fost antrenat de Arsene Wenger la AS Monaco, în perioada 1988-1992.

Duminică, George Weah, legendă a fotbalului african, a declarat că este încrezător înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale din Liberia, programat săptămâna viitoare. Contracandidatul lui Weah la alegerile de marţi este vicepreşedintele Joseph Boakai.

Programat iniţial la 7 noiembrie, al doilea tur al alegerilor a fost amânat după contestaţia unui candidat care s-a clasat pe locul trei după primul tur, Charles Brumskine (9.6 la sută). Primul  tur al alegerilor prezidenţiale din Liberia s-a desfăşurat la 10 octombrie.

Câştigătorul scrutinului îi va succede actualului şef de stat, Ellen Johnson Sirleaf, laureată a premiului Nobel pentru pace în 2011.

Afla mai multe despre: arsene wengergeorge weah 

viewscnt
Articole similare