Experiențe împreună.
You are here:

VIDEO | Chiajna - U Craiova 1-3. Victorie clară pentru olteni, care se apropie la un punct de podium. Cum arată clasamentul

VIDEO | Chiajna - U Craiova 1-3. Victorie clară pentru olteni, care se apropie la un punct de podium. Cum arată clasamentulgalerie foto

Fotbal intern

Universitatea Craiova a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 3-1, formaţia Concordia Chiajna, în ultimul meci al etapei a 18-a din Liga 1.

Elvir Koljic, din penalty, în minutul 24, Cristi Bărbuţ, în minutul 32, şi Alex Cicâldău, în minutul 39, au marcat golurile învingătorilor. Pentru Concordia Chiajna a înscris Adrian Ropotan, în minutul 27.

În urma acestui succes, Craiova acumulează 32 de puncte şi se apropie la un singur punct de podium. CFR Cluj este lider, cu 39 de puncte, urmată de FCSB, cu 34 de puncte, şi Viitorul, cu 33 de puncte. Concordia Chiajna este penutlima, cu 17 puncte, la un avans de şase puncte de "lanterna roşie" FC Voluntari.

VIDEO | Chiajna - U Craiova 1-3 (Ropotan 27'/Koljic 24'-penalty, Bărbuţ 32', Cicâldău 39')

Echipele de start: 

Chiajna: Caparco - Albu, Leca, Marc, Fota (Deaconu 36') - Ropotan - Grădinaru (Batin 66'), Gorobsov (C), Prepeliţă, Măzărache (Nivaldo 38') - Guessan. 
Rezerve: S. Costache, Batin, M. Cristescu, Bărboianu, Ivanovici, Deaconu, Nivaldo.
Antrenor: Dorinel Munteanu.

Craiova: Pigliacelli - Martic, Ferreira, Kelic, Bancu (C) - Mateiu, Fedele - Bărbuţ (M. Colli 79'), Cicâldău, Mihăilă (N. Rocha 68') - Koljic (Bic 90').
Rezerve: L. Popescu, Dimitrov, Briceag, R. Popa, Bic, Nuno Rocha, Meza Colli.
Antrenor: Devis Mangia.


Final.

Min. 70: Ocazie Chiajna. Batin îi ia faţa lui Kelic, dar şutează fix în direcţia lui Pigliacelli.

Min. 46: S-a reluat jocul.

Pauză.

Min. 39: Gol Craiova! Înscrie şi Alexandru Cicâldău, cu un şut din apropiere.

Min. 32: Gol Craiova! Cristi Bărbuţ o readuce pe Craiova în avantaj, după o acţiune de mare frumuseţe în flancul drept şi un şut plasat la colţul lung.

Min. 27: Gol Chiajna! Adrian Ropotan restabileşte egalitatea cu o lovitură de cap, după o centrare lui Gorobsov.

Min. 24: Gol Craiova! Koljic trage în forţă, în dreapta lui Caparco, care a ghicit colţul, dar nu a avut nicio şansă la şutul expediat din penalty de atacantul bosniac.

Min. 22: Penalty Craiova! Marcel Bîrsan acordă lovitură de la 11 metri pentru olteni, după ce mingea centrată de Cristi Bărbuţ îl loveşte clar în mână pe Andrei Marc.

Min. 13: Mateiu şutează din marginea careului, dar Caparco prinde fără probleme. 

Primele 10 minute au fost echilibrate la Chiajna. Echipele se tatonează şi caută mai degrabă să obţină posesia decât să puncteze pe tabelă. 

A început meciul. 


Oltenii merg la Chiajna cu gândul la revanşă. În tur, ilfovenii s-au impus cu scorul de 1-0 pe "Ion Oblemenco", graţie unui super gol marcat pe final de Nicolas Gorobsov. În acea partidă, Craiova a jucat în inferioritate numerică încă din minutul 19, după eliminarea lui Isaac Donkor.

Meciul de joi seară le găseşte pe cele două echipe în poziţii cu totul şi cu totul diferite în clasament. Craiova ocupă locul al patrulea, cu 29 de puncte, şi are şansa de a se apropia de următoarele două clasate, FCSB şi Viitorul încurcându-se în această rundă. De cealaltă parte, Chiajna se află pe penultima poziţie, cu 17 puncte, la şase puncte avans de "lanterna roşie" FC Voluntari.

LIVE VIDEO | Chiajna - U Craiova, joi, de la 20:00, la Telekom Sport 1

"Este un meci dificil, pentru valoarea echipei Concordia, dar şi pentru vreme, care este particulară în această perioadă, şi pentru gazon, care este diferit faţă de normal. Dar nu sunt scuze. Este un meci dificil, dar avem calităţile pentru a câştiga acest meci", a declarat antrenorul Craiovei, Devis Mangia.

La rândul său, Dorinel Munteanu a spus: "Nu am accidentaţi, nu am suspendaţi şi sunt convins că voi face cel mai bun 11".

viewscnt
Articole similare

internet tv

5 euro/
luna

Vreau oferta