Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Mesajul emoţionant postat de Contra după despărţirea de Dinamo: "Vă rog să-mi iertaţi naivitatea. Am greşit, am avut probleme medicale"

Mesajul emoţionant postat de Contra după despărţirea de Dinamo: "Vă rog să-mi iertaţi naivitatea. Am greşit, am avut probleme medicale"
Comentarii

Venit la finalul lui august la Dinamo, Cosmin Contra şi-a anunţat despărţirea oficială de clubul din Ştefan cel Mare. În cele patru luni în care i-a condus pe "câini" de pe banca tehnică, antrenorul a înregistrat 3 victorii, 2 remize şi 6 înfrângeri.

"Dragi suporteri dinamovişti,

Plec din România cu o mare durere în suflet. Nu mi-am imaginat niciodată că proiectul în care am crezut cel mai mult în viaţa mea este o mare minciună.

Vă rog să îmi iertaţi naivitatea. Am garantat pentru nişte oameni pe care nu îi cunoşteam şi am greşit.

Au fost cele mai grele 4 luni din cariera mea de antrenor, din cauza problemelor, minciunilor, promisiunilor...

Nu sunt un laş! Cei care mă cunosc cu adevărat ştiu câte sacrificii şi compromisuri am făcut pentru Dinamo. În 4 luni, mi-am văzut familia o singură dată. Am fost trup şi suflet pentru Dinamo.

Din cauza stresului, am avut probleme medicale care mi-au afectat foarte mult familia.

Sunt un luptător şi aş fi găsit puterea să continui, dar nu mai este vorba de mine, ci de liniştea şi echilibrul familiei mele.

Aş fi rămas pentru voi, suporterii dinamovişti, singurii care aţi fost lângă echipă in aceste momente.

Cu voi alături, Dinamo nu poate muri niciodată!" , a fost mesajul postat de Cosmin Contra pe reţelele de socializare.

Afla mai multe despre: contradinamo 

viewscnt
Articole similare