Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Mica Unire. Moldova şi România vor defila cu echipamente identice la Jocurile Olimpice de tineret de la Buenos Aires

Mica Unire. Moldova şi România vor defila cu echipamente identice la Jocurile Olimpice de tineret de la Buenos Aires

Atletism

Comentarii

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a prezentat, luni, componenţa echipei care va participa la ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice de Tineret. Competiţia se va disputa în 2018 în Argentina, la Buenos Aires, între 6 şi 18 octombrie.

Cu ocazia prezentării, preşedintele COSR, Mihai Covaliu a anunţat că delegaţiile României şi Moldovei vor avea un echipament comun la competiţia din Argentina.

"Am primit o solicitare de la Comitetul Olimpic din Moldova. Tot discutând despre ce va fi la Buenos Aires, le-am arătat design-ul pentru echipamentul sportivilor şi al oficialilor. Le-a plăcut foarte foarte mult. Ei au o situaţie puţin mai dificilă acum. Şi ne-au făcut o solicitare, de a beneficia şi ei de acest design pe care îl au sportivii români. Sigur, cu însemnele Comitetului Olimpic moldovenesc. Am obţinut şi aprobarea Comitetului Executiv al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Va fi un moment inedit la această ediţie, îi putem spune aniversară, mai ales că suntem în anul Centenarului", a explicat Mihai Covaliu, preşedintele COSR.

România va fi reprezentată la Jocurile Olimpice de Tineret de 34 de sportivi , în 13 discipline, după cum urmează:

Atletism – cinci sportivi (trei fete si doi baieti): Daniela Vasile, Adina Elena Circiogel, Razvan Carare, Cristian Gabriel Voicu, Bianca Toader; antrenori - Horatiu Calfa si Ana Mirela Tarmure;

Baschet – patru sportive: Sonia Alexandra Cazacu, Maria Ferariu, Ilinca Sofia Paun, Carla Antonia Popescu; antrenor - Monika Isabela Boriga;

Canotaj – patru sportivi (doua fete si doi baieti): Alina Maria Baletchi, Tabita Maftei, Alexandru Laurentiu Danciu, Florin Nicolae Arteni Fintinariu; antrenor - Cristian Mihai Malis;

Gimnastica artistica – doi sportivi (o fata si un baiat): Ana Maria Puiu si Gabriel Burtanete; antrenori – Marius Razvan Vintila, respectiv Dragos Birzu;

Gimnastica ritmica – o sportiva: Denisa Alexandra Stoian; antrenor – Simona Puiu;

Judo – doi sportivi (o fata si un baiat): Iosif Adrian Sulca si Giorgia Barbara Hagianu; antrenor – Roland Bodo;

Haltere – trei sportivi (doua fete si un baiat): Sabina Baltag, Mihaela Valentina Cambei, Emanuel Marian Danciu; antrenori – Liliana Mihaela Niculita si Ilie Ovidiu Fatu;

Inot – patru sportivi (doua fete si doi baieti): Maria Claudia Gadea, Ingrid Huszar, Daniel Cristian Martin, George Adrian Ratiu; antrenor - Gheorghe Iulian Matei;

Lupte – o sportiva: Amina Roxana Capezan; antrenor – Serban Iulian Mumjiev;

Sarituri in apa – un sportiv: Aurelian Dragomir; antrenor – Ana Popescu;

Scrima – doi sportivi (o fata si un baiat): Diana Rebeca Candescu si Andrei Pastin; antrenor Rares Dumitrescu;

Tir sportiv –  o sportiva: Daria Olimpia Haristiade; antrenor – Mircea Ilie Budurisan;

Tenis de masa – doi sportivi (o fata si un baiat): Andreea Dragoman si Cristian Pletea; antrenori Petre Arnautu, respectiv Madalin Silvian Ionascu;

Tenis – doi sportivi (o fata si un baiat): Selma Stefania Cadar si Cristian Filip Jianu; antrenor Razvan Itu

La Buenos Aires vor lupta pentru medalii un total de  peste 4000 de sportivi, la 32 de discipline. În total, se vor acorda 241 de medalii de aur.

Afla mai multe despre: jocurile olimpice de tineretromaniamoldova 

viewscnt
Articole similare