Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Moment neplăcut pentru Manchester City la Dortmund! Ce au făcut fanii Borussiei cu o zi înaintea meciului din Champions League

Moment neplăcut pentru Manchester City la Dortmund! Ce au făcut fanii Borussiei cu o zi înaintea meciului din Champions League
Comentarii

Susţinătorii Borussiei Dortmund au pus în scenă un spectacol pirotehnic, în noaptea de marţi spre miercuri, la Dortmund, în apropierea hotelului jucătorilor echipei Manchester City, înaintea manşei secunde a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, informează lequipe.fr.

Câteva zeci de susţinători ai clubului din regiunea Ruhrului s-au dus în mijlocul nopţii la o sută de metri de hotelul în care locuiesc jucătorii de la Manchester City. La început, au lansat focuri de artificii în jurul orei 02.00, timp de mai multe minute. Apoi au făcut-o din nou, două ore mai târziu.

Este pentru prima dată când fanii unui club german au încercat să perturbe somnul echipei adverse înainte de un meci din cupele europene.

Susţinătorii Borussiei nu sunt singurii din Europa care au apelat la asemenea tactici, însă sunt printre puţinii care au lansat artificii de două ori, la ore diferite.

Suporterii formaţiei PSG au făcut şi ei un spectacol pirotehnic în noaptea dinaintea meciului din optimi împotriva echipei FC Barcelona (1-1), la 10 martie.

Partida Borussia Dortmund - Manchester City va avea loc, miercuri, de la ora 22.00, pe Signal Iduna Park. În tur, în urmă cu o săptămână, cetăţenii s-au impus, pe teren propriu, cu 2-1.

Afla mai multe despre: manchester cityborussia dortmundchampions league 

viewscnt
Articole similare