Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

NEWS ALERT | Preşedintele Barcelonei, gata să demisioneze! Pune însă o condiţie: ce trebuie să facă public Leo Messi

NEWS ALERT | Preşedintele Barcelonei, gata să demisioneze! Pune însă o condiţie: ce trebuie să facă public Leo Messi

FC Barcelona

Comentarii

Veste mare pentru fanii Barcelonei. Postul catalan de televiziune TV3 anunţă că preşedintele clubului de pe Camp Nou, Josep Maria Bartomeu, e gata să demisioneze şi să plece dacă Leo Messi (33 de ani) acceptă public să continue la echipa blaugrana. Decizia pe care Bartomeu ar fi luat-o după ce, de două zile, fanii protestează împotriva sa la birourile clubului.

Catalanii de la TV3 aruncă o adevărată bombă în peisajul scandalului de la FC Barcelona. Conform sursei citate, preşedintele Josep Maria Bartomeu, cel care conduce clubul din 2014, a acceptat să demisioneze din funcţia sa, dar pune o condiţie. Bartomeu vrea ca Messi să iasă public şi să anunţe că va continua la FC Barcelona dacă el va pleca de la club.

S-ar părea că Josep Maria Bartomeu s-a hotărât să demisioneze, după ce fanii au protestat vehement în faţa biourilor clubului şi, la una dintre şedinţele de urgenţă, ceilalţi membri din consiliul de conducere i-au cerut să plece. Mai mult, unul dintre candidaţii la alegerile care vor avea loc în martie 2021, în mod normal, Jordi Fare, a depus o moţiune de cenzură împotriva lui Bartomeu pentru modul cum a condus clubul în ultimii ani.

Messi e hotărât să plece, Manchester City e gata să facă o ofertă

Umilinţa suferită de Barcelona, 2-8 cu Bayern în Liga Campionilor, dar şi faptul că antrenorul Ronald Koeman, nou instalat, i-ar fi transmis că privilegiile sale la echipă s-au terminat l-au determinat pe Leo Messi să îşi dorească să plece de pe Camp Nou. Argentinianul a înştiinţat clubul, prin fax, că îşi doreşte să plece în această vară. Prima variantă de transfer pentru Messi este Manchester City, care ar fi gata să facă o ofertă de aproximativ 200 de milioane de euro, care să includă o sumă de transfer şi jucători daţi la schimb la FC Barcelona.

Afla mai multe despre: leo messibartomeudemisiefc barcelona 

viewscnt
Articole similare