Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

OFICIAL | Nu are vreun minut jucat la FCU Craiova, dar a prins un transfer în Grecia. Patru luni a rezistat în Bănie

OFICIAL | Nu are vreun minut jucat la FCU Craiova, dar a prins un transfer în Grecia. Patru luni a rezistat în Bănie

FC U Craiova

Comentarii

Unul dintre jucătorii aduşi de Adrian Mititelu în timpul acestui sezon a ajuns deja la o altă echipă, una din străinătate.

Despărţire la FCU Craiova. Jucătorul a bifat un transfer în ţara natală

FCU Craiova a rămas fără un jucător adus la echipă de Adrian Mititelu în toamna anului trecut.

Este vorba despre Apostolos Diamantis, fundaşul central grec care a ajuns în Bănie la data de 1 septembrie 2023, liber de contract după despărţirea de turcii de la Istanbulspor.

Acesta nu a prins nici măcar un minut în tricoul Craiovei, astfel că pleacă de la echipă după numai doar patru luni de zile.

Diamantis a preferat să se întoarcă în ţara natală şi a semnat cu Panserraikos, locul 10 din Grecia. Transferul a fost anunţat chiar astăzi de clubul elen. Contractul e valabil până în vara anului 2025.

În vârstă de 23 de ani, Apostolos Diamantis măsoară 1,87 metri şi a bifat 18 meciuri şi un gol la reprezentativa de tineret a Greciei.

Jucătorul grec a fost format de academia echipei PAOK şi a reuşit performanţa de a juca în rolul de căpitan pentru selecţionata de tineret a Greciei. În prima ligă elenă a jucat în 91 de meciuri.

Afla mai multe despre: fcu craiovasuperligaapostolos diamantisadrian mititelu 

viewscnt
Articole similare