Experiențe împreună.
You are here:

OFICIAL | Viorel Moldovan este noul antrenor al Petrolului: „Tentaţia acestei provocări a fost mult, mult prea mare”

OFICIAL | Viorel Moldovan este noul antrenor al Petrolului: „Tentaţia acestei provocări a fost mult, mult prea mare”galerie foto

Petrolul

Comentarii

Petrolul Ploieşti i-a găsit înlocuitor lui Costel Enache, după ce acesta a ratat promovarea în Liga 1. Noul tehnician al „lupilor galbeni”, care are misiunea de a duce echipa în Liga 1, este Viorel Moldovan.

Tehnicianul în vârstă de 48 de ani a semnat un angajament valabil pentru următoarele două sezoane.

„Tentaţia acestei provocări a fost mult, mult prea mare, şi ideea în sine, aceea de a reuşi o nouă promovare, de această dată cu FC Petrolul, m-a motivat foarte mult şi a stat la baza deciziei mele de a veni la Ploieşti. Ştiu că voi lucra la un club cu tradiţie, cu suporteri minunaţi, cu istorie, iar asta mă face să fiu extrem de entuziasmat că am ajuns la Petrolul”, a declarat Viorel Moldovan pentru site-ul oficial al Petrolului.

Viorel Moldovan este noul antrenor al Petrolului

Fost component al „Generaţiei de Aur”, Viorel Moldovan a avut o carieră impresionantă ca jucător, bifând 70 de selecţii în prima reprezentativă, cu care a participat la Campionatele Mondiale din 1994 şi 1998, precum şi la turneele finale ale Campionatelor Europene din 1996 şi 2000. Debutant în primul eşalon pe 21 octombrie 1990, pe când evolua la Gloria Bistriţa, chiar într-un meci cu FC Petrolul Ploieşti, noul tehnician al „galben-albaştrilor” a jucat, de-a lungul carierei, pentru Dinamo Bucureşti, Neuchatel Xamax, Grasshoper Zurrich, Coventry City, Fenerbahce Istanbul, FC Nantes, Al Wahda, Servette Geneva, Poli AEK Timişoara şi Rapid Bucureşti, având în palmares titlurile de campion al Elveţiei (1998) şi al Franţei (2001).

După încheierea activităţii de jucător, Viorel Moldovan şi-a început cariera de antrenor pe banca lui FC Vaslui (2008-2009). Le-a mai pregătit, apoi, pe FC Braşov, Sportul Studenţesc, Rapid Bucureşti, AJ Auxerre, a fost secundul primei reprezentative, în perioada 2014-2016, dar şi principal al naţionalei „U21” (2014). În ultimele două sezoane s-a aflat pe banca Chindiei Târgovişte, grupare cu care a promovat în prima ligă, la capătul stagiunii 2018-2019.

Viorel Moldovan va începe treaba la Petrolul de luni, 10 august iar din staff-ul său tehnic vor face parte Francisc Dican (antrenor secund) şi Stelian Isac (preparator fizic).

viewscnt
Articole similare
Simona Halep s-a calificat in finala de la Roma, dupa un meci incredibil cu Garbine Muguruza