Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

OPINIE MIHAI DOLINSCHI | Roberto Mancini din nou în top

OPINIE MIHAI DOLINSCHI | Roberto Mancini din nou în topgalerie foto

EURO 2020

Comentarii

Nu puţini au fost cei care aveau îndoieli referitoare la numirea lui Roberto Mancini pe banca naţioanei Italiei, în 2018. Printre ei şi foarte mulţi italieni.

Corelaţia dintre performanţele lui Mancini, din ultimele sezoane, şi îmbătrânirea lotului au fost cele mai discutate probleme pentru Squadra Azzura.

Nu e uşor deloc pentru un antrenor să preia o naţională ce venea după ratarea calificării la Mondialul din Rusia. Vârsta înaintată a liderilor Bonucci şi Chiellini, lipsa performanţelor din competiţiile europene pentru cluburile italiene, excepţia finalelor jucate de Juventus şi schimbarea stilului de fotbal din Serie A, erau motive de îngrijorare pentru fanii italieni. După Campionatul European de tineret din 2019, semnele de întrebare erau şi mai ridicate în "Cizmă" despre viitorul italiei.

"Nu putem să jucăm la nesfârşit defensiv. Avem nevoie şi avem şi calitate să jucăm şi noi precum spaniolii. Italia are atacanţi de calitate şi super mijlocaşi, iar asta ne arată că putem şi trebuie să schimbăm strategia.” Asta declara legendarul Arrigo Sacchi, după finala de european pierdută dramatic de Italia, în faţa Franţei în 2000. O declaraţie venită la un an după ce pleca de la conducerea lui Atletico Madrid.

La două decenii distanţă, Roberto Mancini a preluat acea declaraţie şi a pus-o în practică. Fără a avea un Totti, un Del Piero sau un Pirlo, Italia a jucat un fotbal expansiv, uitând de trecut, cu excepţia meciului cu Spania, fiind capabilă să combine la mijlocul terenului cu stil, de multe ori strălucitor. O strategie ofensivă combinată spirtiul echipei antrenată de Antonio Conte în 2016, dar şi adaptată la stilul ofensiv din Serie A, din ultimele 3 sezoane.

Un mix între veteranii Bonucci şi Chiellini, care au păstrat "esenţa trecutului", la care au fost adăugate "aroma fotbalului şampanie" din prezent prin Chiesa, Spinazzola, Insigne, Jorginho şi Verratti.  O echipă complexă capabilă să interpreteze jocul în diferite sisteme de joc, dar şi în funcţie de adversar.

După o perioadă gri, cu mandate nereuşite la  Galatasaray, Inter şi Zenit, Roberto Mancini se întoarce în topul antrenorilor, fix în locul unde suferise 2 drame. Prima ca jucător al Sampdoriei şi apoi ca antrenor al lui Manchester City, de unde începuse decăderea sa.  
Acum Mancini este antrenorul cu cele mai multe meciuri consecutive fără eşec din istoria italienilor, reuşind să aducă un trofeu pe care doar Feruccio Valcareggi l-a mai adus în vitrina Italiei.

Acum numele său e gravat în istoria fotbalului european.

Afla mai multe despre: roberto mancini 

viewscnt
Articole similare