Experiențe împreună.
You are here:

PREMIUM | Ultimul magician al dreptunghiului verde. Don Andres Iniesta, sau tot ce s-a văzut mai bun, mai elegant şi mai frumos pe un teren de fotbal

PREMIUM | Ultimul magician al dreptunghiului verde. Don Andres Iniesta, sau tot ce s-a văzut mai bun, mai elegant şi mai frumos pe un teren de fotbalgalerie foto

Premium

Andres Iniesta este considerat de spanioli cel mai mare fotbalist pe care l-a dat această ţară vreodată. Pe 11 mai, ”Don Andres” a împlinit 35 de ani. Telekom Sport îl omagiază prin acest articol.

Povestea spune că în septembrie 2001, un anume Josep Guardiola, catalan autentic şi viitor mare făuritor de destine a avut o viziune orbitoare: l-a văzut pe Bach. Culmea, ”Johann Sebastian” juca fotbal, avea nume de spaniol şi era mult mai mic de înălţime. Şi o făcea ca nimeni altul, undeva între Parc de Torreblanca şi San Joan Despi din Catalonia. Înţelept din fire, Guardiola a priceput pe loc: puştiul care l-a fascinat venea de nicăieri şi mergea spre absolut. Strigătul de recunoaştere al celui care era încă de la acea vreme un simbol al catalanilor a cuprins Ciutat Esportiva: "Fraţilor, asta mic ne retrage pe toţi!".

Marele Guardiola cedase într-un moment în care colegii săi de generaţie izbucnisera în aplauze, chiar în mijlocul antrenamentului. Cu aura viitorului mare antrenor deasupra, Pep simţea în picioarele puştiului convocat la antrenamentele primei echipe, capacitatea stranie, sublimă şi devastatoare de a gândi şi crea integral fotbal de cea mai bună calitate. A văzut-o printre primii şi a spus-o cu voce tare: "Copilul asta mă retrage din fotbal. De fapt, cred că ne va retrage pe toţi!".  Era uimit şi în acelaşi timp încântat. Comparaţia cu marele Johann Sebastian Bach nu e întâmplătoare, pentru că autorul acestui articol este convins că puştiul care l-a impresionat pe Guardiola, fotbalist uriaş, legendă şi simbol al catalanilor deopotrivă, era deja, la o vârstă fragedă, cum nu se poate mai aproape de înţelesul mistic al fanteziei inegalabile a compozitorului.

  • Urmăreşte Euro Center în fiecare marţi la Telekom Sport. Alexandru Rădulescu te aşteaptă alături de Basarab Panduru, Marius Bilaşco, Vlad Munteanu şi Ovidiu Burcă

Plecat cu toată căldura şi sinceritatea din inima unui om cinstit, gestul de admiraţie al lui Guardiola se oprea în inima necercetată a geniului născut în Fuentealbilla, cel care avea să devină cel mai mare fotbalist spaniol din istorie. Cel puţin, aşa şi-l amintesc registrele de recorduri şi amintirile populare ale ibericilor.

E imposibil să nu fi auzit până acum de Catalonia. Vorbim despre cea mai bogată regiune a ţării, care n-a fost dintotdeauna parte a Spaniei, dar nici n-a trăit fără legături cu spaniolii. Ba, dimpotrivă, legăturile au fost mereu foarte adânci. La începutul anilor 30, în timpul războiului civil spaniol, Catalonia a dat cea mai serioasă parte a taberei republicane, opusă Madridului şi a îmbrăţişat entuziast o politică de stînga extremistă. Fisura produsă atunci şi umilinţa suferită într-un război civil pierdut, cu tot ajutorul sovietic, au rămas vii.

Dincolo de toate acestea, ultimii zeci de ani au transformat regiunea într-una prosperă, în interioul unei ţări aflate în dificultate din punct de vedere economic. Este detaliul care a acordat o mare autonomie administrativă catalanilor şi fundalul pe care s-a declanşat şi mai acut, naţionalismul zonal. Un naţionalism transformat pesemne în mişcare separatistă, menită să presioneze puternic asupra Capitalei. Dar, ajunge cu politică. Ce voiam să va spun de fapt este că aici, în această zona, în acest climat, avea să se dezvolte acest copil.

"Tată, chiar mă vrea Barcelona? Ok, dar...ce pot să fac eu acolo?"

Oriol Tort, Joan Martinez Vilaseca şi Albert Benaiges. Cu siguranţă, aceste trei nume nu va spun mare lucru. Lumea fotbalului ar trebui însă să-i reţină drept nume importante pentru istoria Barcelonei şi a fotbalului spaniol. Ei sunt cei trei oameni care pe 17 septembrie 1996 şi-au dat acordul că un puşti în vârstă de numai 12 ani, originar din zona Castilla La Mancha, să semneze cu FC Barcelona. Crescut la juniorii lui Albacete Balompie, micuţul născut pe 11 mai 1984 impresiona teribil la un turneu de juniori şi semna contractul cu gruparea catalană.

Înainte să semneze contractul de junior cu Barcelona, puştiul nu era încă perfect conştient de capacitatea să de a crea şi răspândi miracole pe terenul de joc.

Cu câteva zile înainte, când Jose Antonio, tatăl sau a primit telefonul de confirmare, iar acesta şi-a convocat fiul pentru o discuţie serioasă "că între bărbaţi". Seniorul i-a explicat că interesul clubului catalan este foarte mare şi că de-acum va trebui să crească într-un mediu organizat, alături de alţi copii de vârsta lui. Aceasta era calea pe care un copil de 12 ani trebuia să o urmeze înainte de a scrie şi rescrie istoria după bunu-i plac.

"Chiar mă vor? Dar, tată...Ce pot face eu acolo?" şi-a întrebat fiul, părintele. Modest şi nesigur pe geniul său creator, puştiul minune nu avea de unde să ştie că el va fi omul de care se vor lega atât viitorul clubului FC Barcelona, cât şi cel al reprezentativei naţionale a Spaniei.

Avea să debuteze în La Liga în 2002 într-un joc contra Mallorcăi. Din 2004-2005 însă avea să facă parte din lotul echipei mari, pentru că aşa decidea Frank Rijkaard, antrenorul de atunci al catalanilor. Însă cariera sa urma să devină una perfectă abia din 2008-2009, atunci când la conducerea catalanilor venea ... nimeni altul decât Josep Guardiola.

Între Real Madrid şi FC Barcelona

Orice copil care iubeşte fotbalul are şi preferinţe. În cazul său nu a fost vorba neapărat de o echipă. Născut şi crescut în zonă, firesc prima mare dragoste a fost Albacete Balompie, club pe care avea să-l salveze de la faliment în 2011 printr-o donaţie consistentă. În copilărie însă, fotbalul pentru el însemna Michael Laudrup. Când danezul a plecat de la Barcelona la Real Madrid în 1994, puştiul s-a mutat cu sufletul pe Santiago Bernabeu. Există chiar un interviu celebru în care îşi mărturiseşte pasiunea pentru formaţia care avea să-i devină rivală tradiţională şi istorică.

Tatăl sau, un împătimit suporter al catalanilor l-a "adus pe drumul cel bun" şi l-a convins să plece la o vârstă foarte fragedă la FC Barcelona, acolo unde îl aştepta La Masia şi un club de care a devenit de nedespărţit din acel moment. "Nu voiam să merg, pentru că era destul de departe şi nu voiam să stau atât de departe de familia mea. Îi datorez tatălui meu această şansă. Deşi, la început, primele mele zile la Barcelona au fost cele mai urâte din viaţă mea. Mi le amintesc pas cu pas şi acum, fără ezitare. Eram un copil, forţat să plece de lângă familie, forţat să iasă din oază sa de linişte. Cu ajutorul oamenilor de acolo (n.r Barcelona) am descoperit însă o nouă viaţă şi o nouă familie".

Ultimul magician al dreptunghiului verde: când întrebarea "ce pot să fac eu acolo?" primeşte răspunsul perfect

Transferat în Spania de Johan Cruyff, sistemul de joc impus Spaniei şi Barcelonei a evoluat spre un extremism luxuriant. Superbă tehnică individuală spaniolă a transformat radicalismul principial al olandezilor în tiki-taka, o miuţă exterminatoare, fără antidot şi adversar. În cadrul acestui joc propus de Barcelona şi de naţională Spaniei, Andres Iniesta a devenit o armă nucleară cu efect continuu. Ceva de neoprit.


 

Mare boier al boemei, prin solistică să magică, Don Andres a ripostat, de cele mai multe ori, anti-geometric, prin execuţii calculate şi vecine cu imposibilul. Dansul sau ireal cu mingea la picior l-a transformat rapid într-un munte de imaginaţie care solicită pe loc respectul cuvenit geniilor care nu pot fi vreodată înţelese cu adevărat.

În ultimii 20 de ani a sedus, a deschis porţile unui fel aparte de a juca fotbal, a dictat optimism, a impresionat teribil şi a decodificat un joc cu mult prea multe complicaţii. S-a transformat în "El Mago" şi rămâne probabil ultimul magician adevărat al dreptunughiului verde. A strâns cu precizie nu mai puţîn de 31 de trofee la nivel de club, palmaresul cel mai bogat al unui fotbalist spaniol din toate timpurile. Plus 670 de meciuri oficiale pentru gruparea blaugrana, adică mai multe decât "instituţii" precum Carles Puyol (593) sau Migueli (549). A fost căpitan şi lider, în teren şi dincolo de terenul de joc, dar şi parte vitală a celor 14 trofee cucerite de Pep Team. Pe 11 iulie 2010 a scris istorie şi pentru fotbalul spaniol, atunci când în minutul 116 a marcat golul care a dat Spaniei primul titlul mondial din istorie.

Fotbalul sau poate fi definit ca fantezie pură, un fel paradoxal şi proaspăt de a gândi complex şi săgetător, prin speculaţii care ţintesc, neîncetat, victoria cea mai spectaculoasă. Mare maestru al distribuţiei, pasator perfect şi gentlemen desăvîrşit în teren, puştiul plecat din Castilla La Mancha şi-a făurit fără să ştie şi fără să vrea, cu bunătate şi talent, legenda. Seducţia fotbalului practicat de Andres Iniesta s-a născut fără doar şi poate din capacitatea tehnică aproape nelimitată şi din viteza paralizantă de execuţie.

Sub strălucirea recitalurilor susţinute de Don Andres şi a capacităţii formidabile de circulaţie şi posesie a echipelor pe care le-a motorizat (Spania şi Barcelona), pare uşor de concluzionat că fotbalistul originar din Fuentealbilla e tot ce s-a văzut mai bun, mai elegant şi mai frumos pe un teren de fotbal. Aşa cum, la fel de clar, foarte multă lume va fi înclinată să creadă, pe bună dreptate, că Andres Iniesta este cel mai bun jucător spaniol din toate timpurile şi unul dintre cei mai mari din istoria sportului rege.

articol de Florin Codreanu

viewscnt
Articole similare

internet tv

5 euro/
luna

Vreau oferta