Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Prima femeie din istorie care face aşa ceva. A luat titlul mondial după ce a bătut un bărbat. Acum e în centrul unui scandal de rasism

Prima femeie din istorie care face aşa ceva. A luat titlul mondial după ce a bătut un bărbat. Acum e în centrul unui scandal de rasismgalerie foto

Sporturi americane

Comentarii

Tessa Blanchard (24 de ani) este prima femeie din istorie care reuşeşte să câştige un titlu mondial într-o companie de wrestling. La „Hard To Kill”, cel mai recent PPV Impact Wrestling, americanca l-a învins prin pin fall pe Sami Callihan, după un meci care a durat 23 de minute şi 49 de secunde.

Blanchard a câştigat main event-ul de la „Hard To Kill” după ce a livrat două Destroyers şi un Hammerlock DDT asupra Callihan, cel care deţinea titlul mondial Impact din octombrie 2019.

La finalul show-ului Tessa a ţinut un discurs în faţa fanilor şi s-a autoproclamat drept „unul dintre cei mai buni wrestleri din lume”, indiferent că este vorba despre femei sau bărbaţi.

Noua deţinătoare a titlului mondial a luptat contra lui Callihan şi în iulie 2019, la „Slammiversary”, în primul meci desfăşurat între un bărbat şi o femeie, care a ţinut capul de afiş al unui PPV televizat.

 

 

Tessa Blanchard, acuzată de rasism

Cu puţin timp înaintea evenimentului istoric, Blanchard a trebuit să facă faţă unei rafale de acuzaţii venite din partea altor colege de breaslă. Luptătoarea a fost acuzată de rasism după ce a postat pe contul de Twitter „Hey, femeilor, haideţi să încercăm să ne sprijinim una pe alta. Urmează să se întâmple nişte lucruri mişto”.

Allysin Kay, fostă luptătoare în Impact Wrestling a replicat: „Îţi aminteşti când ai scuipat-o în faţă pe acea femeie de culoare în Japonia şi ai folosit cuvântul care începe cu N? Aşa susţii tu femeile? Ce RUŞINE de tweet”.

În prezent în WWE, Chelsea Green a avut şi ea o remarcă similară la adresa Tessei: „Ţi-ai bătut joc, ai făcut mişto şi ai pârât o mulţime de colege. Inclusiv pe mine. Asta înseamna susţinere?”.

Tessa Blanchard s-a apărat răspunzând: „Nu e adevărat. Doar atât pot spune. Nu vreau să dau mai multă importanţă acestor acuzaţii pentru că sunt ridicole”.

Cine este Tessa Blanchard

Tessa Blanchard este unul dintre puţinii wrestleri care se pot lăuda că sunt de a treia generaţie(ex: The Rock, Randy Orton). Ea este fiica legendarului Tully Blanchard, fost membru al celebrei grupări „The Four Horsemen” şi nepoata lui Joe Blanchard.

În trecut a avut şansa să lupte şi în WWE, dar conform renumitului jurnalist american, Dave Meltzer, Tessa Blanchard nu a fost oprită în compania lui Vince McMahon din cauza problemelor de comportament. Ea avut câteva apariţii sporadice în NXT şi a participat în competiţia „Mae Young Classic” în perioada 2016-2017.

Afla mai multe despre: tessa blanchardimpactwrestling 

viewscnt
Articole similare