Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ronaldo a dat ”undă verde” pentru transferul lui Ionuţ Radu. Condiţiile în care se poate realiza mutarea

Ronaldo a dat ”undă verde” pentru transferul lui Ionuţ Radu. Condiţiile în care se poate realiza mutarea

Fotbal

Comentarii

Ionut Radu (26 de ani) s-a întors la Inter, după împrumutul la Auxerre, însă nu va rămâne prea mult în curtea fostei campioane a Italiei.

Conducătorii celor de la Inter Milano nu au de gând să se bazeze pe internaţionalul român în sezonul următor, aşa că îi pregătesc din nou plecarea.

Ionuţ Radu pleacă de la Inter

Inter Milano s-a despărţit de veteranul Samir Handanovic (39 de ani), iar titularul Andre Onana urmează să semneze cu Manchester United. Chiar şi aşa, milanezii nu au de gând să-l ia în calcul şi pe Ionuţ Radu, fotbalist care mai are un an de contract cu Inter.

  • Presa internaţională anunţă că viitorul portar titular al celor de la Inter va fi ucraineanul Anatoly Trubin, de la Şahtior. Inter a oferit 12 milioane de euro, Şahtior a cerut 18 milioane de euro, dar cele două părţi ar putea ajunge la o cale de mijloc.

Presa din Italia anunţă că Interul l-a propus pe Ionuţ Radu formaţiei spaniole Real Valladolid, deţinută de brazilianul Ronaldo, proaspăt retrogradată în liga secundă din Spania.

Se pare că Valladolid, implicit Ronaldo, au fost mai mult decât încântaţi de posibilitatea acestui transfer, însă nu în condiţiile dorite de către italieni.

Cum se află în ultimul an de contract, Inter şi-ar fi dorit să-l vândă pe Ionuţ Radu la Valladolid, pentru a mai recupera din investiţie, însă spaniolii şi-ar dori, iniţial, un transfer sub formă de împrumut, deoarece nu dispun de un buget prea mare de transferuri.

”Următoarele zile vor fi fundamentale în aceste negocieri, unde mai trebuie puse la punct câteva detalii”, anunţă ”spaziointer.it.”

  • 3,5 milioane de euro este cota de piaţă a lui Ionuţ Radu, conform transfermarkt.de.
  • 11 milioane de euro a plătit Interul celor de la Genoa, în 2019, în schimbul lui Ionuţ Radu, după ce-l cedase la Genoa cu 8 milioane de euro.

Ionuţ Radu aparţine de Inter din anul 2013, timp în care a fost împrumutat succesiv la Avelliono, Genoa, Parma, Cremonese şi Auxerre.

Afla mai multe despre: ionut raduronaldointervalladolid 

viewscnt
Articole similare