Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Se pregăteşte ceva? Bergodi a fost în vizită la palatul lui Gigi Becali: ”Nu-mi vine să cred că m-a văzut cineva”

Se pregăteşte ceva? Bergodi a fost în vizită la palatul lui Gigi Becali: ”Nu-mi vine să cred că m-a văzut cineva”

Superliga

Comentarii

Cristiano Bergodi a fost în vizită la palatul pe care Gigi Becali îl deţine în Aleea Alexandru, dar antrenorul italian spune că nu e loc de speculaţii.

Gigi Becali insistă că Nicolae Dică nu va pleca de la FCSB, cel puţin până în vară, când îi expiră contractul. Cu toate acestea, o vizită făcută de Bergodi la palatul lui Gigi Becali lasă mult loc de interpretări. Antrenorul italian se disculpă însă şi spune că i-a arătat clădirea fiului său şi în acel moment nu se afla nimeni la Palat:

”Nu-mi vine să cred că cineva m-a văzut când am ieşit de acolo. Eram în taxi cu fiul meu şi după ce am văzut Casa Poporului ne-am oprit şi la Gigi la Palat. Oricum nu era nimeni acolo.. Ne-am dat jos din taxi şi am făcut nişte poze”, a declarat Cristiano Bergodi pentru Gazeta Sporturilor.

De altfel, antrenorul în vârstă de 53 de ani spune că n-a primit nicio ofertă din fotbalul românesc, dar este deschis la discuţii: ”Oferte de la echipe din Liga 1? Momentan, nu e nimic! Dacă primesc vreo ofertă, mă voi întoarce cu plăcere în România! Nu vreau să se facă acum niciun fel de speculaţii pentru că nu are nici un sens”.

Cristiano Bergodi a mai pregătit-o pe FCSB în perioada iulie 2009 - septembrie 2009 şi a fost dat afară după un conflict pe care l-a avut cu Becali în vestiar, la pauza unui meci cu Sheriff Tirspol.

Afla mai multe despre: gigi becalicristiano bergodiliga 1 

viewscnt
Articole similare