Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Suma incredibilă plătită pentru tricoul în care Maradona a marcat cu "Mâna lui Dumnezeu". Au fost doborâte toate recordurile

Suma incredibilă plătită pentru tricoul în care Maradona a marcat cu "Mâna lui Dumnezeu". Au fost doborâte toate recordurile
Comentarii

Tricoul purtat de Diego Maradona la meciul cu Anglia, din sferturile Cupei Mondială 1986, a fost vândut la licitaţie pentru aproape 9,3 milioane de dolari şi a doborât toate recordurile pentru un tricou sport de colecţie, a anunţat casa de licitaţii Sotheby's.

Recordul anterior a fost deţinut de un tricou purtat de fostul mare jucător american de baseball Babe Ruth la sfârşitul anilor 1920, care s-a vândut în 2019 pentru 5,6 milioane de dolari. Vânzarea tricoului lui Maradona se desfăşura online din 20 aprilie şi s-a încheiat miercuri dimineaţa.

De peste 35 de ani, tricoul lui Maradona se afla în proprietatea fostului internaţional englez Steve Hodge, care a făcut schimb de tricouri cu mijlocaşul argentinian la finalul meciului câştigat cu 2-1 de naţionala sud-americană, graţie golurilor marcate în repriza secundă de "El Pibe d'Oro".

Maradona a înscris primul său gol în minutul 51 al partidei de pe stadionul Azteca din Ciudad de Mexico în urma unui henţ neobservat de arbitru, pe care el însuşi l-a descris drept "Mâna lui Dumnezeu". A doua sa reuşită a venit în minutul 55, în urma unei acţiuni spectaculoase, în care decarul argentinian a driblat cinci fotbalişti englezi înainte de a trimite balonul în plasă. Acest gol a rămas în istorie drept "Golul secolului".

Diego Maradona, unul dintre cei mai mari fotbalişti din toate timpurile, a încetat din viaţă în urma unui infarct, pe 25 noiembrie 2020, la doar câteva săptămâni după o operaţie pe creier, pentru îndepărtarea unui cheag de sânge.

Afla mai multe despre: maradona 

viewscnt
Articole similare