Farul Constanţa, FCSB, Sepsi şi CFR Cluj vor reprezentat fotbalul românesc în cupele europene în ediţia viitoare şi se cunosc deja posibilii adversarii, programul meciurilor şi când vor avea loc tragerile la sorţi ale celor patru echipe.

FCSB a învins-o pe Sepsi, scor 3-1, pe Arena Naţională, în ultimul meci al etapei a şaptea din play-off-ul Superligii. Miculescu, Ovidiu Popescu şi Cordea au marcat pentru gazde, în timp ce Tudorie a fost autorul golului de onoare reuşit de oaspeţi.
Adrian Şut (23 de ani), abia revenit de la echipa naţională, s-a accidentat la glezna dreaptă în meciul Sepsi - FCSB 1-2, în Superligă. Primul verdict a venit la scurt timp după partida de la Sfântu Gheorghe.