Răzvan Burleanu (38 de ani) este preşedintele FRF din 2014 şi acum se află la cel de-al treilea mandat.
Răzvan Burleanu (38 de ani) este preşedintele FRF din 2014 şi acum se află la cel de-al treilea mandat.
După mai bine de un an de zile, Ovidiu Haţegan va conduce din nou la centru un meci oficial.
Comisia de Disciplină a FRF s-a întrunit, miercuri, pentru a decide cum vor fi sanţionate incidentele din ultima etapă. Adam Nemec şi Alex Creţu şi-au aflat pedepsele, însă decizia în cazul Rapid - FCSB a fost de a amâna verdictul până săptămâna viitoare.