Experiențe împreună.
You are here:

Uriaş! Cât de valoros e autograful luat de Şovre de la Haaland. Cât înseamnă, de fapt, gestul făcut de arbitru

Uriaş! Cât de valoros e autograful luat de Şovre de la Haaland. Cât înseamnă, de fapt, gestul făcut de arbitru
Comentarii

Arbitrul român Octavian Şovre a fost surprins în timp ce i-a cerut un autograf lui Erling Haaland, în scop caritabil, iar prin gestul său a asigurat un buget consistent asocieţiei pe care susţine. Preşedinte SOS Autism Bihor a oferit ultimele detalii.

Arbitrul asistent român a strâns mai multe autografe de-a lungul timpului în scop caritabil. De altfel, SOS Autism Bihor l-a făcut membru de onoare pe Octavian Şovre. Până să se cunoască motivul pentru care i-a cerut un autograf lui Erling Haaland, reacţiile pe reţelele de socializare au fost împărţite, dar, în cele din urmă, acţiunea sa a însemnat o susţinere importantă pentru asociaţie. 

Ce valoare are pentru asociaţie autograful lui Haaland obţinut de Octavian Şovre

Cartonaşele semnate de Haaland au o valoare importantă, iar acestea vor fi scoase la licitaţie pe 1 iunie, de Ziua Copilului. Valorea lor e transpusă prin asigurarea bugetului asociaţiei pe şase luni, anunţă Alephnews.ro

Preşedinte SOS Autism Bihor, Simona Zlibuţ, a vorbit despre gestul făcut de Octavian Şovre: „Având în vedere legătura mea, personală, cu Tavi, fiind colegi de grădiniţă, am copilărit împreună, mamele noastre au lucrat împreună. În momentul în care am venit la conducerea asociaţiei i-am cerut, cumva, sprijinul. Am avut de la Helmuth Duckadam, am avut de la Ionuţ Lupescu, de la Gheorghe Hagi. Am avut de la familia Cadas, de la Constantina Diţă”, a spus oficialul pentru sursa citată. 

„Noi preconizăm să facem un eveniment online, o licitaţie online cu aceste obiecte. Domnul Gică Popescu, la un interviu, şi-a arătat dorinţa de a ne trimite şi el un tricou cu autograful lui Guardiola", a mai transmis Simona Zlibuţ.

De altfel, inclusiv Octavian Şovre a vorbit despre gestul care a provocat, iniţial, rumoare atât în ţară cât şi în străinătate. 

Octavian Şovre, retras de la delegări. Ce a transmis CCA prin Vassaras

Preşedintele Comisiei Centrale de Arbitri, Kyros Vassaras, a explicat de ce Octavian Şovre a dispărut de pe lista arbitrilor delegaţi pentru ultima etapă din sezonul regular al Ligii 1. "Mi-am dat seama că nu putea fi concentrat şi pregătit sută la sută", a susţinut oficialul după o discuţie cu tuşierul. 

În schimb, Kyros Vassaras a susţinut că nu-i încurajează pe arbitrii români să facă gesturi precum cel făcut de Octavian Şovre "înainte, în timpul sau după încheierea oricărui meci la nivel naţional sau internaţional". 

După autograful luat de la Haaland, Octavian Şovre şi asociaţia pe care o reprezintă au reuşit să obţină susţinere inclusiv din partea unor personalităţi precum Ciprian Marica sau Gheorghe Popescu. 

viewscnt
Articole similare
Cine e singura sportiva din Romania calificata in trei probe la Jocurile Olimpice. Candideaza si...