Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Uriaş! Răzvan Lucescu, la un club din Europa cu 19 titluri de campioană. Poate juca în Champions League în următorul sezon

Uriaş! Răzvan Lucescu, la un club din Europa cu 19 titluri de campioană. Poate juca în Champions League în următorul sezon
Comentarii

Jurnaliştii greci şi turci insistă asupra unei mutări de vis pentru Răzvan Lucescu. Antrenorul român e liber de contract, iar la finalul sezonului din Super Lig ar urma să preia una dintre forţele din campionatul Turciei. Astfel, Răzvan ar putea călca pe urmele tatălui său, Mircea Lucescu.

Răzvan Lucescu şi-a clădit o imagine bună în ultimii ani. Tehnicianul a cucerit un titlu istoric în Grecia, în 2019, cu PAOK, apoi a plecat în Arabia Saudită, la Al Hilal, şi a cucerit Liga Campionilor Asiei. Performanţele reuşite l-au adus în ipostaza de a fi dorit de Fenerbahce, clubul de tradiţie din Turcia. Planul conducerii clubului a fost dezvăluit de jurnaliştii turci şi greci. 

Presa din străinătate anunţă venirea lui Răzvan Lucescu la Fenerbahce, club cu 19 campionate câştigate în Turcia

Fenerbahce tocmai a anunţat numele noului antrenor. Clubul l-a prezentat drept tehnician pe Emre Belözoglu, marele fotbalist turc, cel care a jucat, de-a lungul carierei pe la Galatasaray, Inter, Atletico Madrid şi Fenerbahce. Totuşi, fostul fotbalist a preluat-o cu Fener doar până la finalul sezonului, până în mai, atunci când clubul ar urma să fie instalat un nou antrenor, conform Milliyet.com.tr. 

Fenerbahce, club cu 19 titluri de campioană a Turciei, e pe locul al treilea în Super Lig, cu 59 de puncte, la cinci puncte în spatele liderului Besiktas. Doar primele două clasate au acces în Champions League.

Totuşi, schimbări sunt anunţate în vară, iar un nou antrenor, cu mai multă experienţă, ar urma să fie instalat la echipa din Istanbul. 

Printre cei vizaţi se numără şi antrenorul român Răzvan Lucescu, anunţă Milliyet, care citează publicaţia greacă Gazzetta.gr. 

Conform celor două publicaţii, fostul tehnician al Rapidului, Petrolului şi naţionalei României e favorit să devină antrenor la Fenerbahce, la finalul sezonului. Ar fi momentul ideal pentru Lucescu jr., cel care ar avea timp să pregătească noua stagiune din Super Lig şi din competiţiile europene. 

Astfel, Răzvan Lucescu i-ar putea călca pe urme lui Mircea Lucescu, cel care a devenit un antrenor important în Turcia, după ce le-a antrenat pe Galatasaray, Besiktas şi naţionala Turciei. 

"Aş fi putut să merg de acum să antrenez, dar prefer să aştept până la vară, aştept să se termine sezonul acesta. Mi-am propus asta", a susţinut, pentru Gazeta Sporturilor, Răzvan Lucescu, în urmă cu câteva zile. 

Afla mai multe despre: razvan lucescurazvan lucescu fenerbahcefenerbahcerazvan lucescu antrenorrazvan lucescu turciamircea lucescu 

viewscnt
Articole similare