Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Veste excelentă pentru fanii lui Chelsea. Romelu Lukaku s-a recuperat după accidentare şi a revenit la antrenamente

Veste excelentă pentru fanii lui Chelsea. Romelu Lukaku s-a recuperat după accidentare şi a revenit la antrenamente
Comentarii

Romelu Lukaku, atacantul echipei Chelsea, a reluat luni antrenamentele, după o pauză de aproape o lună de la accidentarea sa, şi ar putea face parte din lotul londonezilor în acest weekend, la meciul cu Leicester, din Premier League.

Lukaku, cel mai scump jucător din istoria clubului Chelsea, a suferit o leziune la glezna dreaptă în meciul de pe Stamford Bridge cu suedezii de la Malmo FF (4-0), disputat pe 20 octombrie în Liga Campionilor.

Personalul medical al lui Chelsea a estimat la 2-3 săptămâni perioada de indisponibilitate a atacantului, însă accidentarea acestuia s-a dovedit mai gravă decât s-a crezut iniţial.

Romelu Lukaku a ratat ultimele cinci meciuri ale echipei londoneze, precum şi ultima acţiune din acest an a selecţionatei Belgiei.

Luni, Lukaku s-a prezentat la centrul de pregătire de la Cobham, din sudul Londrei, unde şi-a reluat pregătirile cu alergări uşoare, iar acum este aşteptat să se pregătească alături de coechipierii săi.

Antrenorul Thomas Tuchel speră să-l includă pe atacantul belgian în lot pentru meciul cu Leicester. Lukaku, pentru care londonezii au plătit în vară 115 milioane euro echipei italiene Inter Milano, a marcat ultimul său gol pentru Chelsea în data de 14 septembrie.

Afla mai multe despre: chelsea 

viewscnt
Articole similare