Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Veste groaznică pentru colegul lui Radu Drăguşin. S-a accidentat grav şi va rata EURO 2024

Veste groaznică pentru colegul lui Radu Drăguşin. S-a accidentat grav şi va rata EURO 2024

EURO

Comentarii

Fundaşul lateral al celor de la Tottenham, Destiny Udogie (21 de ani), nu va mai juca în acest sezon, astfel că el ratează şi EURO 2024.

Colegul lui Drăguşin de la Tottenham nu va juca la EURO 2024

Destiny Udogie nu va mai juca în acest sezon după ce a suferit o accidentare la antrenament.

Fundaşul echipei Tottenham în vârstă de 21 de ani a anunţat pe Instagram că a fost supus unei intervenţii chirurgicale (nu a fost precizată natura leziunii musculare).

Cu 30 de meciuri jucate pentru Tottenham în perioada 2023-2024, internaţionalul italian va avea o convalescenţă de trei luni.

Astfel, el va rata Campionatul European, turneu ce are loc din 14 iunie până la 14 iulie. Este internaţional italian, bifând trei apariţii până acum în ”Squadra” lui Luciano Spalletti.

Destiny Udogie a fost cumpărat de Tottenham de la Udinese cu 18 milioane de euro. S-a impus rapid în primul ”11” al lui Ange Postecoglu, iar acum a ajuns la o cotă de piaţă de 45 de milioane de euro, conform Transfermarkt.com.

Colegul lui Radu Drăguşin de la Spurs a evoluat în acest sezon în 30 de partide în toate competiţiile, reuşind două goluri şi trei pase decisive.

Afla mai multe despre: destiny udogietottenhameuro 2024premier leagueradu dragusin 

viewscnt
Articole similare