Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | A început scandalul la Arcul de Triumf! Mai mulţi suporteri au pătruns pe gazon. În galeria celor de la UTA sunt şi fani de la CSA Steaua

VIDEO | A început scandalul la Arcul de Triumf! Mai mulţi suporteri au pătruns pe gazon. În galeria celor de la UTA sunt şi fani de la CSA Steaua
Comentarii

Au avut loc primele incidente pe stadionul de la Arcul de Triumf, înainte de startul meciului Dinamo - UTA. Fani ai CSA Stelei au venit în galeria arădenilor, întrucât facţiunile sunt înfrăţite, iar un conflict a avut loc cu suporterii dinamovişti înaintea fluierului centralului.

Suporterii au intrat pe teren să se bată, în UTA - Dinamo. În peluza oaspeţilor sunt şi fani de la CSA Steaua

Dinamo - UTA se joacă astăzi, în direct la Orange Sport 1, de la ora 20:00, iar cele mai importante momente vor fi pe Orangesport.ro.

Jandarmeria a avut treabă dinainte de fluierul de start, întrucât au avut loc incidente între suporterii uniţi ai arădenilor, care i-au găzduit în peluză pe cei de la CSA Steaua, şi cei dinamovişti.

Forţele de ordine au preconizat posibilele incidente, au sporit măsurile, însă un conflict, care a întârziat toate cele cinci meciuri jucate de la aceeaşi oră, tot a existat. 

Au fost aruncate torţe pe gazon, iar mai mulţi suporteri au pătruns pe teren pentru a-şi da "întâlnire", iar doar intervenţia promptă a jandarmilor a stopat escaladarea violenţelor. 

După câteva zeci de secunde e haos pe teren, forţele de ordine şi-au făcut datoria şi i-au evacuat pe scandalagii.

Jandarmeria anunţase măsuri sporite de securitate pentru UTA - Dinamo

"Pentru desfăşurarea în condiţii de ordine şi siguranţă publică a acestui eveniment sportiv, Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, va lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la şi de la stadion, precum şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei.

Spectatorii vor avea acces în stadion începând cu ora 18:00, doar pe baza biletelor sau invitaţiilor puse la dispoziţie de organizator.

Pentru acest meci de fotbal, din raţiuni de securitate, vor fi adoptate măsuri suplimentare de control al autovehiculelor şi persoanelor, cu scopul de a preveni introducerea în stadion atât a materialelor pirotehnice, cât şi a altor obiecte interzise de cadrul normativ în vigoare.

De asemenea, menţionăm faptul că, deşi a fost agreată prezenţa şi altor suporteri din Bucureşti în zona destinată galeriei echipei oaspete, din raţiuni care privesc buna desfăşurare a evenimentului sportiv, organizatorul acestuia nu va permite afişarea altor însemne în afara de cele care aparţin echipei FC UTA Arad", se menţionează comunicatul Jandarmeriei Bucureşti, premergător meciului. 

Afla mai multe despre: uta dinamosuporteri csa steauasuporteri dinamo csa steaua 

viewscnt
Articole similare