Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | A jucat la Steaua şi Dinamo, dar a fost gonit de la Rapid: "Bă, tu ce cauţi aici?! Te sui imediat în Mercedesul ăla şi ieşi pe poartă”

VIDEO | A jucat la Steaua şi Dinamo, dar a fost gonit de la Rapid: "Bă, tu ce cauţi aici?! Te sui imediat în Mercedesul ăla şi ieşi pe poartă”

Top Interviuri

Comentarii

Dumitru "Ţeţe" Moraru a fost invitatul lui Alexandru Săbău în cea mai recentă ediţie a emisiunii TOP INTERVIURI şi a trecut în revistă cariera sa fabuloasă de-a lungul căreia a jucat la Steaua, Sportul sau Dinamo Bucureşti şi a apărat poarta naţionalei mai bine de un deceniu.

Unul dintre momentele cele mai spectaculoase din cadrul emisiunii a fost atunci când Dumitru Moraru şi-a amintit cum a fost gonit de fanii Rapidului, formaţie cu care era foarte aproape să semneze.

Totul s-a întâmplat în 1991, atunci când ”Ţeţe” s-a întors din Norvegia: ”Când m-am întors din Norvegia (a vrut să vă ia Rapidul) profesorul Rădulescu era la Rapid. Şi nu aveau portar. Jucau atunci Ion Ion, Ştefan Popa nişte prieteni de ai mei, Nae Manea şi stăteam aici la Piaţa Romană vecin la câteva blocuri cu profesorul. Mă cheamă la el, într-o seară  când am venit, am băut un pahar de wiskey cu el şi face...tu să vii la Rapid să mă ajuţi. Bine Mircea. Mâine la 10 vin la stadion la Rapid. Bineînţeles că atunci venisem din Norvegia, dădusem şi eu de nişte bani, mi-am luat maşină Mercedes şi m-am dus la Giuleşti. Am intrat pe acolo pe intrarea de lângă teatru când erau vreo trei, patru inşi acolo. Se uită aia la mine: bă tu ce cauţi aici?! Din galerie dar nu mai ştiu cine era. Nişte băieţi înalţi, solizi. Uite, am venit la profesorul Rădulescu că mă aşteaptă. Auzi mă, te sui imediat în Mercedesul ăla şi ieşi pe poartă că dacă îl luăm la nişte pietroaie îl facem trabant. Şi am plecat. Şi aia a fost toată treaba cu Rapidul” şi-a amintit Dumitru ”Ţeţe” Moraru.

Fostul mare portar al lui Dinamo mărturiseşte cu tristeţe că nu se mai identifică totuşi cu actuala grupare din Ştefan cel Mare: ”Nu mă mai identific cu Dinamo. Nu vedeţi că în parcul Ministerului şi al Statului Român nu poate să dărâme să facă un stadion. Jumate e privat, jumătate este al statului. Cum poţi să pui beţe în roate unui club ca Dinamo, să nu dărâmi vechitura aia de stadion. A fost cândva superb la vremea lui” a mai spus Moraru, la Top Interviuri cu Alexandru Săbău.

Află cum s-a apucat ”Ţeţe” Moraru de fotbal, cum era la un pas să nu ajungă portar din cauza înălţimii, ce emoţii a trăit atunci când a intrat în vestiarul Stelei, cum a fost să îmbrace tricoul lui Dinamo, ce idoli a avut de-a lungul carierei şi multe alte poveşti spumoase din interviul acordat de fostul mare portar român la Telekom Sport. Poţi urmări interviul integral, AICI

Carte de vizită Dumitru Moraru

Data naşterii: 8 mai 1956
Postul pe care a jucat: portar
A evoluat la: Metalul Bucureşti (1972-1974), Steaua Bucureşti (1974-1978), Sportul Studenţesc (1978-1981), Dinamo Bucureşti (1981-1989), Victoria Bucureşti (1989-1990), IK Start Kristiansad (1990-1991)
Are 393 de meciuri în Liga I, competiţie în care a debutat în august 1974, într-un Dinamo – Steaua 2-0.
A câştigat de cinci ori Liga I şi de cinci ori Cupa României, competiţie în care a mai jucat alte trei finale.
A câştigat Cupa Balcanică atunci când evolua la Sportul.
A adunat 38 de selecţii la echipa naţională, pentru care a debutat în 1975, la un Grecia – România 1-1.

Afla mai multe despre: dumitru morarutop interviuri 

viewscnt
Articole similare