Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Acuze dure din tabăra Viitorului după arbitrajul lui Bârsan: "Am retrăit momentele de dinainte de '90"

VIDEO | Acuze dure din tabăra Viitorului după arbitrajul lui Bârsan: "Am retrăit momentele de dinainte de '90"

Farul Constanța

Comentarii

Oficialii Viitorului au contestat maniera lui Marcel Bârsan şi în special momentul în care centralul nu a luat nicio decizie după intrarea dură a lui Viera la Ianis Hagi.

Cristian Bivolaru a acuzat în termeni foarte duri prestaţia lui Bârsan din meciul de la Sfântu Gheorghe. 
 
"Am retrăit momentele de dinainte de '90, a fost odios, este de neconceput. Am văzut reluarea ca la un astfel de fault să nu scoţi nici măcar cartonaşul galben plus alte faulturi grosolane. Am vrut să spun lucruri pe care vroiam să le spun înainte. Ne arbitrează Bârsan după trei etape, a condus meciul nostru împotriva Craiovei, a dat un penalty pe care numai el l-a văzut. Domnul Deaconu a fost observator atunci l-am rugat să ne explice ce a fost la acea fază nu a reuşit probabil după trei etape a considerat că era necesar să ni-l mai trimită odată la un meci. Vorbim de o decizie iresponsabilă care putea să ducă la o tragedie" a comentat directorul general al Viitorului.
 
Şi George Ogăraru s-a arătat deranjat de felul cum e tratat Ianis Hagi la ultimele meciuri.  
 
"Ce se întâmplă împotriva lui Ianis este de neimaginat, la Astra ia cartonaş din primul minut, eu am jucat fotbal atâţia ani de zile, nu ai cum să nu vezi, ne batem joc de Ianis, este strigător la cer" a fost reacţia directorului de scouting şi relaţii internaţionale al constănţenilor.  
 

Afla mai multe despre: ianis hagivierabârsan 

viewscnt
Articole similare