Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Alex Cicâldău, mesaj pentru Cosmin Contra după meciul cu FC Voluntari: "Într-adevăr, sunt în formă"

VIDEO | Alex Cicâldău, mesaj pentru Cosmin Contra după meciul cu FC Voluntari: "Într-adevăr, sunt în formă"
Comentarii

Mijlocaşul Universităţii Craiova, Alex Cicâldău, a mărturisit că se simte foarte bine în ultima vreme, lucru care se poate observa şi în evoluţiile sale.

Cicâldău a înscris din penalty în victoria Craiovei cu FC Voluntari, scor 4-1, din optimile Cupei României, aceasta fiind cel de-al patrulea gol reuşit de mijlocaş, în acest sezon, în toate competiţiile. Totuşi, Cicâldău nu pune presiune pe selecţioner, care nu l-a folosit niciun minut în dubla cu Insulele Feroe şi Norvegia. Cosmin Contra a urmărit din tribunele arenei Anghel Iordănescu evoluţia avută de Cicâldău.

"Nu vreau să mă autopropun la naţională. Domnul Contra decide dacă mă va chema sau nu. Într-adevăr, sunt într-o formă. Sunt fericit că am început să mă simt din ce în ce mai bine.

Am început puţin mai greu campionatul, nu am avut nici vacanţă foarte multă, dar uşor, uşor cu ajutorul staff-ului tehnic, am reuşit să mă pun pe picioare din nou", a declarat Alex Cicâldău.

U Craiova, ultima echipă calificată în sferturile Cupei României

Formaţia Universitatea Craiova s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 4-1, echipa FC Voluntari.

Pentru Universitatea Craiova au marcat Mihăilă '12, '20, Cicâldău '53 (penalti) şi Ioniţă '75.

FC  Voluntari a punctat prin autogolul lui Martic '32.

Universitatea Craiova este a opta echipă calificată în sferturi, după AFC Hermannstadt, FCSB, Academica Clinceni, FC Petrolul, Dinamo, Poli Iaşi şi Sepsi OSK.

Meciurile din sferturi sunt programate în martie 2020.

Afla mai multe despre: cicaldau 

viewscnt
Articole similare