Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Barcelona - Kiel, finala Champions League din handbal după două semifinale superbe! Germanii s-au calificat după un meci cu Veszprem decis în prelungiri

VIDEO | Barcelona - Kiel, finala Champions League din handbal după două semifinale superbe! Germanii s-au calificat după un meci cu Veszprem decis în prelungiri

Handbal

Comentarii

Barcelona şi Kiel îşi vor disputa marele trofeu în handbalul masculin, în Champions League.

Barcelona - PSG 37-32

Final Fourul ediţiei trecute a Ligii Campionilor, amânat de două ori de criza de coronavirus, a fost deschis la Koln de superînfruntarea dintre Barcelona şi PSG. După un start ezitant, catalanii au avut un final de primă repriză incredibil şi au intrat cu patru goluri avantaj la cabine. Cea mai titrată echipă a handbalului european a gestionat bine avantajul în partea a doua şi s-a impus în final cu 37-32. Barcelona s-a calificat astfel pentru a 14-a oară în marea finală şi va lupta să-şi adauge în vitrină al zecelea trofeu al Ligii Campionilor.

Kiel - Veszprem 36-35

Adversara catalanilor în ultimul act s-a decis în prelungiri. Kiel şi Veszprem au pus în scenă un spectacol desăvârşit cu numeroase răsturnări de scor. Nemţii păreau să aibă un meci lejer, după o primă repriză în care au condus şi la şapte goluri. Maghiarii au revenit însă incredibil în partea a doua şi au trecut ei la conducere. Finalul a fost pe contre, iar după 60 de minute scorul a fost 29 egal. Câştigătoare din cele două reprize suplimentare a ieşit Kiel, care s-a calificat astfel pentru a 8-a oară în ultimul act. Nemţii vor lupta acum pentru al patrulea trofeu din istorie.

Afla mai multe despre: champions league handbal 

viewscnt
Articole similare