Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Basarab Panduru le atrage atenţia lui Alibec şi Budescu: "Nu merge aşa, dacă vreţi să faceţi performanţă"

VIDEO | Basarab Panduru le atrage atenţia lui Alibec şi Budescu: "Nu merge aşa, dacă vreţi să faceţi performanţă"

Superliga

Comentarii

Basarab Panduru atrage atenţia asupra situaţiei de la Astra Giurgiu, acolo unde antrenorul Bogdan Andone le-a dat liber la grătar jucătorilor săi.

Bogdan Andone a destins atmosfera la Giurgiu. Astra este în revenire de formă după venirea lui Bogdan Andone, giurgiuvenii având două victorii din tot atâtea posibile sub comanda noului antrenor. Totuşi, Panduru crede că strategia abordată de noul antrenor nu este una câştigătoare şi pe termen lung.

"Ţie ţi se pare că este câştigătoare asta cu grătarele? Dacă a luat titlul (n.r. - Şumudică), toată lumea trebuie să facă aşa, nu? Pun vreo două-trei kilograme, iar când vin la cântar dai amendă vreo câteva sute de euro, pentru că ai mâncat mici şi ai băut bere.

Dacă ţi se pare că pe termen lung dă rezultate, este OK. Eu nu cred că, în fotbal, merge grătarul şi băutura. Dacă vrei să faci fotbal de performanţă, trebuie să faci altceva. Dacă asta merge la noi... Lăutari, grătar, mici, sarmale. Dăm drumul la treabă. Berea rece. Bănuiesc că nu în fiecare săptămână e grătar. Adică de fiecare dată când câştigăm e grătar? Şi de la unul ajungi la două, pentru că niciodată nu eşti mulţumit", a spus Basarab Panduru, la Telekom Sport.

FC Botoşani - Astra Giurgiu 1-2

Astra Giurgiu a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-0), formaţia FC Botoşani, în etapa a XIV-a a Ligii I. Au marcat: Aşkovski '84 / Budescu '50, Alibec '69.

În urma acestui rezultat, Astra a urcat pe locul 7 pe locul 5, cu 22 de puncte, la egalitate cu Gaz Metan Mediaş, de pe locul 4. FCSB a coborât de pe locul 5 pe locul 6, cu 21 de puncte.

"La Astra este ca la Astra, cum a fost tot timpul, cum a fost şi în perioada în care am luat campionatul şi în perioada următoare, este important să trecem peste momentele mai delicate cu zâmbete şi cu voie bună. Poate uneori este binevenit şi un grătar, ar destinde atmosfera mai încărcată, important e să alegi momentul", spunea Bogdan Andone, după venirea la Astra.

Afla mai multe despre: panduru 

viewscnt
Articole similare