Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Flavius Stoican a vorbit despre posibilitatea de a pleca de la Petrolul. "Este o situaţie delicată"

VIDEO | Flavius Stoican a vorbit despre posibilitatea de a pleca de la Petrolul. "Este o situaţie delicată"

Petrolul

Comentarii

Petrolul a fost învinsă pe teren propriu, astăzi, de către UTA Arad, scor 0-3 (0-1), într-o partidă contând pentru etapa a doua a ligii secunde. Chiar dacă formaţia sa a pierdut la scor de neprezentare, Flavius Stoican a declarat că nu se gândeşte să părăsescă corabia. Dinamo, printre eventualele destinaţii.

Petrolul a fost învinsă clar de UTA Arad, scor 0-3 (0-1), pe propriul teren, însă antrenorul "lupilor galbeni", Flavius Stoican, nu face din acest lucru o tragedie. Are încredere în jucători, staff, dar mai ales suporteri săi. Ultimii s-au aflat ca de obicei la înălţime, şi-au încurajat favoriţii pe durata celor 90 de minute, iar la final i-au aplaudat pentru efort. Stoican a declarat că nu se gândeşte să plece de la Petrolul, chiar dacă ar fi vorba despre o ofertă din prima ligă, de la Dinamo Bucureşti.
"Gândul meu este la Petrolul. Vreau să fac treabă aici. Şi vreau să demonstrez că se poate, chiar dacă s-a făcut o echipă într-o perioadă foarte scurtă. Avem toate condiţiile, tot ce ne trebuie. Situaţia financiară, publicul. Asta le-am şi jucătorilor <<Sunteţi cam timoraţi. Oamenii v-au aplaudat că au văzut că aţi vrut, galerie v-a strigat numele, doar că vor să vă vadă pe voi şi calitatea individuală, pentru că o aveţi>>. Acesta este gândul meu, la Petrolul, nu la Dinamo. La Dinamo sunt alţii care îşi încearcă norocul. Este o situaţie delicată, nici nu mă gândesc. Este o presiune artificială. Jucătorii să joace fotbal, antrenorul să antreneze. Restul, că vin oamenii dezamăgiţi, trişti...ok, dar joacă echipa? Toată lumea o să-i iubească. Aşa şi la noi, o să ne iubească oamenii, fiindcă văd determinare. Dar vreau şi rezultate. Gândul meu este la Petrolul, nu vreau să vorbesc despre Dinamo. Treaba lor", a declarat Stoican.
 
În clasamentul Ligii a ll-a, Petrolul Ploieşti se află pe locul 14, cu trei puncte, iar runda viitoare va întâlni pe Dunărea Călăraşi, în deplasare, duminică, 18 august, de la ora 15.30

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare