Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Gică Hagi se felicită: ”Din 100 de jucători de la loturile naţionale, noi avem 35. Nu cred că mai există în niciun business să ai 35%”

VIDEO | Gică Hagi se felicită: ”Din 100 de jucători de la loturile naţionale, noi avem 35. Nu cred că mai există în niciun business să ai 35%”

Farul Constanța

Comentarii

Înaintea pauzei internaţionale, Gică Hagi a dezvăluit că 35 de jucători ai Farului au fost convocaţi la diversele loturi naţionale ale României.

Liga 1 se pregăteşte pentru ultima etapă dinaintea pauzei internaţionale, deşi Edi Iordănescu nu a anunţat încă ce jucători plănuieşte să convoace.

În schimb, convocările pentru toate loturile de juniori, mai puţin cel U21, au fost anunţate, iar Gică Hagi a dezvăluit că Farul are nu mai puţin de 35 de jucători la naţionalele mici.

10 dintre aceştia au fost convocaţi la U18, iar 10 la U19, un motiv de mare mândrie pentru ”Rege”, care s-a felicitat pentru treaba făcută.

Gică Hagi a anunţat că dezvoltarea jucătorilor pentru echipa naţională a României rămâne principalul obiectiv al formaţiei de pe malul mării.

Gică Hagi se felicită

Suntem obişnuiţi cu acest lucru, înseamnă că muncim bine, că facem lucruri bune. Sperăm ca şi la U21, şi la echipa mare să dăm mai multi.

Tot ce înseamnă convocări la echipa naţională nu face altceva decât să ne bucure, să fim bucuroşi şi fericiţi că merg acolo.

Nu uitaţi un singur lucru: echipa naţională, din 100 de jucători, cele cinci loturi care sunt, să punem o medie, un lot de 20 de jucători, cinci loturi naţionale, înseamnă 100 de jucatori.

Din 100 de jucători, noi avem 35. Cred că nu mai există în niciun business să ai 35%, ba da, în construcţii poate. 35% să alimentezi loturile naţionale.

Suntem mândri de acest lucru, o facem de 10 ani, o facem bine. Noi suntem un pilon foarte puternic al loturilor naţionale a echipei României.

Farul şi-a făcut treaba şi dă jucători echipei naţionale, lucru care cred eu că e obiectivul numarul unu al oricărui club din România, să dea jucători să reprezinte România”, a declarat Gică Hagi.

Farul Constanţa a debutat cu înfrângere în play-off, după ce a fost învinsă de FCSB, scor 0-2, în prima etapă. În următoarea partidă, elevii lui Gică Hagi vor da piept cu campioana CFR Cluj.

Afla mai multe despre: gică hagi 

viewscnt
Articole similare