Experiențe împreună.
You are here:

VIDEO I Lucian Goian face spectacol în India! A fost desemnat unul dintre cei mai buni fundaşi din campionat

VIDEO I Lucian Goian face spectacol în India! A fost desemnat unul dintre cei mai buni fundaşi din campionat

Stranieri

Fundaşul Lucian Goian este extrem de apreciat în India. Pe lângă faptul că a marcat un gol pentru echipa Mumbai City FC în meciul cu Delhi Dynamos FC, scor 4-0, din etapa a opta a campionatului Indiei, jucătorul român a fost inclus într-un top select al celor mai buni 5 fundaşi din campionat.

La 26 iulie, Goian a semnat un contract pe două sezoane cu echipa la care a mai evoluat în 2016, Mumbai City FC.  Goian, 34 de ani, a jucat în cariera sa la echipele Foresta Suceava, FC Oneşti, Ceahlăul Piatra Neamţ, Dinamo Bucureşti, Astra Ploieşti, Tianjin Teda, Beijing Baxy, FC Braşov şi CFR Cluj.

"Nu m-am gândit de două ori când am fost întrebat de revenirea lui Lucian. El a fost un lider pe teren şi în afara lui şi a făcut parte integral din campania noastră în sezonul trecut", a declarat antrenorul Alexandre Guimaraes, care l-a mai avut elev pe român la Tianjin Teda, în China.

După ce ediţia 2016 a Indian Super League s-a încheiat, Goian a plecat de la Mumbai City FC în Australia, unde a evoluat în acest an la Perth Glory.

Comentarii
viewscnt
Articole similare
Cum se apără Năstase după ce a ajuns pentru a doua oară la poliţie, în doar câteva ore. "Consum şi apă, să ştiţi, mai şi mănânc."Nasty spune că a fost "pândit"

Fostul tenisman Ilie Năstase le-a declarat jurnaliştilor la plecarea de la sediul Brigăzii Rutiere, unde a fost dus după ce a fost oprit a doua oară în doar câteva ore în trafic pentru că a condus un scuter deşi avea permisul suspendat, că „mai consumă şi apă şi mai şi mănâncă”, referindu-se la scandalul dintre el şi poliţişti de vineri dimineaţă, când s-a urcat băut la volan. Năstase a spus că a fost sincer cu poliţiştii când le-a mărturisit că a consumat doar trei beri şi a confirmat că i s-a deschis un al doilea dosar penal la câteva ore după primul, de data aceasta pentru că a condus cu permisul suspendat. Fostul tenisman a precizat că a fost din nou testat cu aparatul alcooltest.