Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO Ioan Andone a împlinit 61 de ani! Cifrele unei cariere impresionante

VIDEO Ioan Andone a împlinit 61 de ani! Cifrele unei cariere impresionante

Special

Comentarii

Fostul mare internaţional român, Ioan Andone, a împlinit luni, 15 martie, vârsta de 61 de ani.

Unul dintre cei mai buni fundaşi români ai anilor 80 şi 90, Ioan Andone a fost sărbătoritul zilei de azi în fotbalul românesc.

Originar din Şpălnaca, Ioan Andone şi-a început cariera de jucător la Şcoala Sportivă Hunedoara, iar din 1975 a trecut la Corvinul. Pentru istorica grupare hunedoreană, Ioan Andone avea să joace între 1979 şi 1983, înainte de a semna cu Dinamo Bucureşti, formaţie pentru care a evoluat timp de şapte ani. În acea perioadă, Andone a devenit unul dintre titularii echipei naţionale şi unul dintre cei mai apreciaţi fundaşi din fotbalul est european.

Imediat după 90, Andone a bifat prima experienţă ca jucător în străinătate, semnând cu gruparea spaniolă, Elche. Între 1991 şi 1993 a evoluat în Olanda, pentru cunoscuta grupare Heerenveen.

Ioan Andone a evoluat în 55 de meciuri pentru prima reprezentativă a României şi a marcat de două ori.

A început să antreneze în 1993 la Sportul Studenţesc şi a avut o carieră impresionantă ca antrenor în fotbalul românesc, reuşind să câştige titlul de campion în Liga 1 cu două formaţii diferite: Dinamo şi CFR Cluj (de două ori). În străinătate, Ioan Andone a bifat experienţe la cluburi ca Omonia Nicosia, Al Ettifaq, Al Ahli, CSKA Sofia, Astana, Apollon Limassol sau Aktobe.

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obţinute la naţională şi pentru întreaga activitate

Cifrele unei cariere impresionante

  • 125 de mii de dolari a plătit Elche pentru a-l transfera de la Dinamo Bucureşti în 1990
  • 34 de meciuri a jucat Ioan Andone în Spania, pentru Elche
  • 39 de partide a bifat el pentru Heerenveen, în Olanda
  • 17 este numărul echipelor pe care le-a antrenat Andone
  • 55 de selecţii are ca jucător al echipei naţionale
  • 2 este numărul de goluri marcate în tricoul primei reprezentative
  • 5 trofee a cucerit ca antrenor al formaţiei Dinamo Bucureşti, inclusiv un titlu de campion al României
  • 8 trofee a cucerit ca antrenor în fotbalul românesc
  • 2 este locul pe care a terminat ca antrenor în Cipru şi Kazahstan

Afla mai multe despre: ioan andone 

viewscnt
Articole similare