Experiențe împreună.
You are here:

VIDEO | Slavia Praga - Rangers 1-1. Spectacol făcut de români - gol pentru Stanciu şi pasă decisivă pentru Ianis

VIDEO | Slavia Praga - Rangers 1-1. Spectacol făcut de români - gol pentru Stanciu şi pasă decisivă pentru Ianis

Fotbal

Comentarii

Slavia Praga şi Rangers au disputat manşa tur a optimilor Europa League. Meciul s-a terminat la egalitate, iar calificarea se va decide în Scoţia. Stanciu a deschis scorul cu un şut fantastic din marginea careului, în timp ce Ianis a oferit pasa decisivă pentru golul egalizator.

LIVE VIDEO | Slavia Praga - Rangers 1-1 (Stanciu 7- Helander 36)

Echipele de start:

  • Slavia Praga: Kolar - Bah, Kudela, Zima, Boril - Holes- Sima, Provod, Stanciu, Olayinka - Kuchta
  • Rezerve: Kovar, Vagner, Deli, Tecl, Oscar, Hromada, Masopust, Lingr, Visinsky
  • Rangers: McGregor - Patterson, Goldson, Helander, Barisic - Kamara, Davies, Aribo - Hagi, Morelos, Kent
  • Rezerve: McLaughlin, Bassey, Itten, Zungu, Wright, Stewart, Roofe, Simpson, Arfield, King

Min 90. S-a terminat partida. Scorul final este 1-1.

Min 89. Mare ocazie Slavia!! Masopust trimite cu capul din corner, dar McGregor reuşeşte parada carierei şi se opune.

Min 76. Iese şi Stanciu din teren. Lingr îi ia locul.

Min 64. Ocazie pentru Rangers! Ryan Kent reia o centrare bine, dar portarul reuşeşte o paradă magnifică pentru a păstra egalitatea.

Min 62. Schimbare la Rangers- Ianis îi lasă locul lui Arfield.

Min. 46. A început a doua repriză.

Min 45. Este pauză la Praga.

Min 36. GOOOL Rangers!! O lovitură liberă ajunge la Ianis Hagi, care îi lasă mingea cu poarta goală lui Helander. Fundaşul central înscrie şi scorul e 1-1.

Min 34. Încă un şut al lui Stanciu! De această dată însă, fostul jucător de la Vaslui nu nimereşte poarta.

Min 27. Ocazie Slavia Praga! kuchta s-a trezit într-o poziţie bună, dar a întârziat şutul şi a fost blocat de un adversar.

Min 7. GOOOOOL Nicuşor Stanciu!! Românul prinde un şut magnific din afara careului şi îl lasă pe portar fără replică. Slavia Praga conduce.

Min 1. A început partida.


De la ora 20:00, Nicuşor Stanciu îl va înfrunta pe Ianis Hagi într-un duel arbitrat de Ovidiu Haţegan. Este pentru prima oară când cele două formaţii se întâlnesc într-o competiţie oficială. Slavia a jucat sfert de finală în urmă cu 2 ani.

Stanciu, om de bază în formaţia cehă, va fi cu siguranţă pe teren în primul 11. Ianis Hagi a fost folosit mai puţin în acest sezon de Steven Gerrard şi nu ştie dacă va începe meciul pe teren în această seară. Cehii s-au calificat în optimi fără mai emoţii dintr-o grupă câştigată de Bayer Leverkusen. Cu 4 victorii şi două înfrângeri, Slavia a fost peste Hapoel Beer Sheva şi Nice. În afara de înfrângerea usturătoare, 0-4 în deplasare cu Leverkusen, formaţia lui Stanciu a avut evoluţii bune în grupa C.

Rangers a câştigat grupa D din care au mai făcut parte Benfica, Standard Liege şi Lech Poznan. Viitoarea campioană a Scoţiei a terminat fără înfrângere grupa şi a strâns la final 14 puncte. Doar cu Benfica nu a reuşit să câştige formaţia lui Ianis Hagi. Ambele partide s-au încheiat la egalitate, 3-3 şi 2-2.

Articol postat de ANDREI BADEA

viewscnt
Articole similare