Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Vâlcencele au revenit dezamăgite în ţară: "Am vrut să producem surpriza în faţa unei echipe cu buget de 7 milioane de euro!"

VIDEO | Vâlcencele au revenit dezamăgite în ţară: "Am vrut să producem surpriza în faţa unei echipe cu buget de 7 milioane de euro!"

Handbal

Comentarii

Handbalistele de la Râmnicu Vâlcea au revenit în ţară după înfrângerea suferită în Franţa în faţa lui Brest.

 Fetele de la Râmnicu Vâlcea s-au întors dezamăgite din Franţa. Au reuşit să îi ţină piept 40 de minute unei echipe cu buget de 7 milioane de euro, dar s-au recunoscut până la urmă învinse.

"Ne bucurăm că am jucat după o perioadă atât de lungă cu spectatori. Păcat că nu am reuşit un rezultat mai bun la Brest. Ne-am dorit să producem surpriza. Din păcate, în ultimele 20 de minute, banca lor mai lungă şi mai valoroasă, au un lot foarte valoros, au buget de 7 milioane de euro, s-a simţit.  Noi am dat tot ce am avut mai bun în finala Cupei României, cu CSM Bucureşti, şi oboseala şi-a spus cuvântul.  Dacă primele 40 de minute am jucat la un nivel foarte bun, în final nu am mai avut prospeţimea necesară pentru a putea să ne luptăm cu o echipă de talia Brest-ului. Am făcut tot ce a ţinut de noi. Faţă de sezonul trecut am făcut un meci mult mai bun la Brest" a mărturisit antrenorul Florentin Pera.

"Am avut mari emoţii. S-au dovedit a fi constructive, pentru că am făcut o partidă oarecum bună. Prima repriză mai bună decât cea de-a doua. Dar atât s-a putut pentru momentul acesta. Vom munci în continuare şi vom progresa. Chiar ne era dor de o asemenea atmosferă. Sperăm ca în curând să fie şi la noi în ţară posibil acest lucru" a explicat Diana Ciucă.

În etapa următoare a Ligii, fetele lui Florentin Pera dau piept cu  Odense, sâmbătă, de la ora 16. Vedeta echipei daneze este o mai veche cunoştinţă - Lois Abbingh, care a jucat doi ani la Baia Mare.

Afla mai multe despre: râmnicu vâlcea 

viewscnt
Articole similare